Iarnă grea în Europa. Cod galben de viscol şi ninsori în Bulgaria

Data publicării:
bulgaria viscol.jpg 2

De altfel, este cod galben de vreme rea în mare parte din ţările de pe continent.

În Bulgaria, va continua să ningă în următoarele zile, iar autorităţile le recomandă șoferilor să nu plece la drum decât dacă au automobilele pregătite. Asta după ce, pe mai multe şosele tirurile au rămas blocate. Astăzi, de la ora 18:00 până la ora 21:00 și pe 4 ianuarie 2015, între orele 14:00 - 20:00, se limitează circulația vehiculelor grele de marfă de peste 12 tone pe autostrăzi și anumite zone ale rețelei de drumuri naționale.

Se circulă foarte greu şi în Ungaria. O zonă cu probleme este drumul naţional dintre Nădlac şi Mako, iar Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a emis o atenţionare de călătorie pentru ţara vecină. Din cauza vremii extreme în ultimele ore, s-au înregistrat zeci de accidente rutiere. Ministerul român al Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru vreme rea şi pentru Italia. Va ninge abundent în regiunile Abruzzo, Molise, Puglia de nord și în zonele orientale din Umbria și Lazio, precum și în Calabria de nord și Sicilia la înălțimi de peste 500-700 m.

Condiţiile de trafic sunt foarte dificile şi în Macedonia unde a fost închis drumul naţional care leagă oraşele Kicevo și Ohrid. Sunt probleme şi pe segmentele de autostradă Skopje - Veles - Katlanovo. Circulația vehiculelor de mare tonaj și a autocarelor a fost interzisă în mai multe regiuni montane printre care Mavrovo.

Vremea afectează şi traficul aerian. Zeci de zboruri de pe Aeroportul Internațional "Alexandru cel Mare" au avut întârzieri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri