Sari la conținut

Incendiul din Londra. Mărturii cutremurătoare: „M-a întrebat de ce l-am lăsat acolo”

Rudele victimelor incendiului care a distrus, acum două zile, un bloc din Londra, povestesc coşmarul prin care au trecut. Ultimul bilanţ prezentat de autorităţi arată că 17 oameni au murit. Foarte multe persoane sunt încă dispărute iar un şef al Poliţiei din Londra a declarat că speră ca numărul celor decedaţi să nu treacă de 100.

Mohammed al Haj Ali este prima victimă a incendiului din Londra al cărui nume a fost făcut public. Fratele lui, care locuia în acelaşi apartament, spune o poveste cutremurătoare despre panica şi confuzia din acele momente, când blocul era în flăcări.

Am ieşit şi l-am sunat. L-am întrebat unde e. El mi-a zis că e încă în apartament. I-am zis că de ce nu a venit cu noi, că ne-au scos afară şi că am crezut că e cu noi. Mi-a zis că nimeni nu l-a scos afară. M-a întrebat de ce l-am lăsat acolo”, a povestit Omar al Haj Ali, fratele unei victime.

Pentru alţii, durerea este amplificată şi de faptul că rudele lor nu au fost găsite nici până acum.

Am vorbit cu ea (cu mama, n.red.) şi ultimele cuvinte pe care mi le-a spus au fost: "Iartă-mă dacă am zis ceva care să te supere sau dacă te-am rănit". Nu am pierdut doar un membru al familie, dar i-am pierdut pe toţi cinci, toată familia. Nu mai am părinţi”, a spus Mohammed Hakim, rudă a unor victime.

Îmi zicea că nu o să scape, nu o să reuşească, că putea să vadă flăcări pe sub uşă, flăcări pe sub uşă. Apoi nu a mai vorbit şi am mai auzit doar un trosnet în fundal, deoarece telefonul nu se închisese”, a povestit Rohema Khanom, rudă a unei victime.

Oamenii îndureraţi acuză autorităţile că nu au respectat toate normele în vigoare atunci când au renovat clădirea.

Oameni şi-au pierdut vieţile deoarece au ignorate lucruri, din cauza decoraţiunilor ieftine, care nici nu trebuiau să fie acolo. Nu este cinstit! Nu este cinstit şi autorităţile sunt nepăsătoare”, a spus Natasha Green, prietenă a unei dispărute.

Ardea pe exterior, ardea exteriorul. Nu era pe interior, exteriorul era în flăcări. Materialul a fost de vină, materialul ieftin şi inflamabil”, a declarat Beinazir Lasharie, consilier local laburist.

Premierul Theresa May a anunţat că va fi făcută o anchetă publică în acest caz. Nici până acum nu se ştie de la ce a pornit incendiul.