Bruxelles. Întâlnire Iohannis – Theresa May

Data actualizării: Data publicării:
iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la Bruxelles, unde se desfăşoară Consiliul European. Şeful statului va avea o întâlnire importantă, înainte de summit, cu premierul britanic, Theresa May. Principalul subiect al discuţiilor va fi situaţia românilor din Marea Britanie, după Brexit, relatează corespondentul Digi24 la Bruxelles, Alice Iacobescu.

Este prima întrevedere a președintelui României cu noul premier al Marii Britanii. Cei doi se vor întâlni în această după-amiază și, ulterior, șeful statului va face declarații de presă.

Pe agenda summitului de la Bruxelles se află, printre altele, și problema vizelor pentru Canada. Preşedintele a declarat miercuri că, dacă se va ajunge la o ”înţelegere rezonabilă” cu partea canadiană, România îşi va retrage rezervele legate de încheierea acordului CETA. Şeful statului a precizat că acest lucru înseamnă liberalizarea vizelor, începând din 2017, fără condiţii inacceptabile pentru ţara noastră.

Sper că vom putea ajunge la un acord cu partea canadiană în privinţa liberalizării vizelor pentru români şi, dacă se ajunge la o înţelegere rezonabilă, noi vom putea să ne retragem rezervele legate de acest acord”, a declarat preşedintele.

Întrebat ce înseamnă o înţelegere rezonabilă, Klaus Iohannis a răspuns: ”Înseamnă o înţelegere pentru liberalizarea vizelor într-un termen rezonabil şi fără condiţii inacceptabile pentru noi. Aceste condiţii fiind încă în negociere diplomatică, nu doresc să intru în detalii. Pentru noi e important să fie 2017, şi nu 18, 19 sau altceva, plus că pentru noi e important să avem o liberalizare completă într-un termen rezonabil”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...