Sari la conținut

Inundaţiile fac prăpăd în Serbia. Cel puţin un mort şi localităţi izolate la graniţa cu România

Oraşele Kladovo şi Negotin, situate pe malul sârbesc al Dunării, sunt izolate din cauza ploilor abundente şi a alunecărilor de teren.

În zona Kladovo s-au înregistrat peste 100 de litri de apă pe metrul pătrat în ultimele 24 de ore. Inundaţiile nu sunt provocate de Dunăre, ci de apa care se scurge de pe versanţi.

Sunt probleme din cauza inundaţiilor şi în Ungaria, unde sute de oameni au fost evacuaţi din calea apelor. Nouăzeci de localităţi au fost afectate, iar autorităţile menţin codul galben de ploi şi pentru perioada următoare.

Ape revărsate şi în Croaţia, unde mai multe oraşe au fost inundate.