Sari la conținut

ISIS a revendicat atacul din Germania

Anterior, ministrul de Interne din Bavaria, a anunţat că autorităţile au descoperit un drapel al organizaţiei Stat Islamic, desenat de mână, în camera refugiatului afgan care a atacat cu un topor pasagerii unui tren din Germania.

Oficialul a precizat că două dintre persoanele rănite sunt în stare foarte gravă, iar şansele lor de supravieţuire sunt mici.

Autorităţile au verificat camera unde locuia agresorul, într-un centru de refugiaţi, pentru a aflat cât mai multe despre motivele atacului şi despre personalitatea atacatorului.

„Autorul atacului armat din Germania, a fost unul dintre luptători statului islamic care a răspuns solicitării noastre de a duce la bun sfârșit operațiunile care vizează țările din coaliția de luptă împotriva Statului Islamic, arată declarația .  

Bărbatul, înarmat cu un topor şi cu un cuţit, a atacat luni seară mai mulţi pasageri dintr-un tren regional care circula în sudul Germaniei, a rănit patru persoane, după care a fost împuşcat şi ucis de poliţie. Alte 14 persoane au avut nevoie de îngrijiri pentru că erau în stare de şoc.

Potrivit unui oficial german, victimele sunt turişti asiatici.

Agresiunea este "probabil" un "atentat islamist", mai mulţi martori spunând că agresorul a strigat “Allah este mare”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului regional de Interne pentru AFP, iar atacatorul este un tânăr azilat afgan, în vârstă de 17 ani. Acesta a ajuns în Germania ca minor neînsoţit.

În Germania s-au înregistrat anul trecut peste un milion de migranţi, dintre care peste 150.000 de afgani. Nu este clar dacă agresorul din tren a făcut parte din acest val sau nu.

sursa: News.ro