Sari la conținut

Italia cere sancţiuni pentru statele care nu acceptă cotele de imigranți

Italia propune ca ţările europene care nu acceptă atâția refugiaţi câți le alocă Bruxellesul să nu mai primească nici bani europeni. Nemulţumit că schema de repartizare a migranţilor bate pasul pe loc, premierul Matteo Renzi vrea să stimuleze solidaritatea celorlalte state cu sancţiuni.

Italia, una dintre porţile de intrare a migranţilor în Uniunea Europeană, găzduieşte peste 160 de mii de fugari şi cel puţin un sfert dintre ei trebuie mutaţi în alte state comunitare. Dar până acum au fost transferaţi numai 1.300. Limitarea fondurilor europene a mai fost propusă şi anul trecut, iar în luna mai, Comisia Europeană a anunţat că statele vor fi obligate să plătească 250 de mii de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Matteo Renzi, premierul Italiei: „Italia trebuie să adopte o poziţie mult mai dură faţă de acele ţări care au primit o mulţime de bani pentru includerea în blocul comunitar şi acum se eschivează în faţa angajamentelor de relocalizare a imigranţilor”.