Sari la conținut

Jens Stoltenberg: Poziţia Marii Britanii în NATO rămâne neschimbată, iar Alianţa este mai importantă ca niciodată

„În prezent, când ne confruntăm cu o mai mare instabilitate şi incertitudine, NATO este mai important ca niciodată ca platformă pentru cooperarea între aliaţii europeni şi între Europa şi America de Nord. Un NATO puternic, unit şi hotărât rămâne un stâlp esenţial pentru stabilitate într-o lume turbulentă şi un contribuitori cheie la pacea şi securitatea internaţională”, a subliniat Jens Stoltenberg într-un comunicat publicat pe site-ul Alianţei.

„Alianţa este în continuare angajată pentru o cooperare mai strânsă cu Uniunea Europeană. La summitul de la Varşovia, din iulie, ne vom intensifica această cooperare, pentru că împreună suntem mai eficienţi în apărarea valorilor noastre comune şi în ţinerea ţărilor noastre în siguranţă”, a adăugat el.

Miercuri, Stoltenberg a subliniat că rolul Marii Britanii în cadrul UE este crucial pentru combaterea terorismului şi migraţiei ilegale în masă. El a avertizat că o „Europă fragmentată” ar exacerba „instabilitatea” în regiune.

51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele finale anunţate după încheierea numărătorii sufragiilor.