Lupta împotriva corupței în Europa: reforme ale sistemului fiscal sau favorizarea plăților cu cardul

Data publicării:
bani euro teancuri captura

În Portugalia, autoritaţile au introdus controale stricte prin sisteme electronice la toate firmele cu venituri mai mari de 100.000 de euro pe an, inclusiv raportarea obligatorie de către bănci către autorităţile fiscale a tuturor tranzacţiilor efectuate de comercianţi.

La rândul ei, Turcia a adoptat un sistem de verificare a declaraţiilor privind TVA prin comparaţia cu tranzacţiile pe carduri de credit înregistrate de banci. Primele efecte pozitive ale măsurii au început să se vadă imediat, numărul contribuabililor urcând cu aproape 400.000, anul trecut.

Specialiştii spun însă că cele mai eficiente metode de luptă împotriva economiei subterane sunt indirecte și vizează mai ales reformarea sistemelor fiscale și de securitate socială.

În Germania, reforma taxării serviciilor sezoniere a simplificat birocrația. Ca urmare, numărul persoanelor care au declarat anul trecut venituri din astfel de servicii a urcat la aproape trei milioane, de trei ori mai mult față de nivelul anului 2003.

O alta metodă de luptă împotriva evaziunii fiscale, preferată în ultimii ani, este introducerea plăților electronice sau limitarea plății în numerar. Studiile arată că țările nordice precum Suedia, dar și Marea Britanie, unde plățile electronice sunt mai numeroase au un nivel mai scăzut de evaziune fiscală față de țări ca România, Bulgaria sau Grecia.

În Suedia, spre exemplu, numeroase baruri nu acceptă numerar, iar din ce în ce mai multe firme acceptă exclusiv plata cu cardul. Două treimi dintre sucursalele celor mai mari trei bănci suedeze nu mai procesează tranzacții cash și nu mai efectuează plăți în numerar.

Portugalia

- control strict prin sisteme electronice pentru firmele cu venituri mai mari de 100.000 de euro/an;

- raportarea obligatorie de către banci către autoritățile fiscale a tranzacțiilor efectuate de comercianți.

Turcia

- sistem de verificare a declarațiilor privind TVA prin comparația cu tranzacțiile pe carduri de credit înregistrate de bănci.

Germania

- reforma sistemelor fiscale și de securitate socială;

- reforma serviciilor sezoniere prin simplificarea sistemului de taxare.

Suedia

- favorizarea plăților electronice, în dauna celor în numerar:

- numeroase baruri nu acceptă numerar;

- tot mai multe firme acceptă exclusiv plata cu cardul;

- 2/3 dintre sucursalele celor mai mari trei bănci suedeze nu mai procesează tranzacții cash și nu mai efectuează plăți în numerar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri