MAE: Forţele proeuropene din Moldova să dea dovadă de solidaritate pentru a forma o alianţă solidă

Data publicării:
steag republica moldova

 

Ministerul Afacerilor Externe consideră că „toate forţele proeuropene din Republica Moldova trebuie, în acest moment, să dea dovadă de responsabilitate şi solidaritate, pentru constituirea, cu eforturi conjugate, a unei alianţe solide, care să fie în măsură să susţină un Guvern angajat în direcţia continuării procesului de integrare europeană”, scrie Mediafax. 

„Aceasta este o responsabilitate impusă de reuşitele de până acum ale Republicii Moldova pe traseul european, ca şi de votul din 30 noiembrie 2014, care s-a materializat într-un mandat majoritar pentru opţiunea europeană”, precizează MAE într-un comunicat.

Totodată, Ministerul de Externe îşi exprimă convingerea că „înţelepciunea şi maturitatea forţelor politice de la Chişinău vor prevala, în interesul tuturor cetăţenilor Republicii Moldova”.

Premierul moldovean desemnat, Iurie Leancă, nu a primit, joi, votul de încredere al Parlamentului. Pentru învestirea Guvernului au votat doar 42 de deputaţi, în timp ce numărul minim necesar era de 51.

Joi, deputaţii PD şi PLDM au prezentat lista nominală a noului Executiv, printre care se numără francezul Stephane Cristophe Bride, nominalizat la Ministerul Economiei, şi paralimpicul Serghei Afanasenco pentru Ministerul Tineretului şi Sportului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri