Marine Le Pen stârnește o nouă controversă

Data actualizării: Data publicării:
French Far-Right National Front President Marine Le Pen Is At Henin Beaumont For North Regional Elections
Foto: Gulliver/ Getty Images

Preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a spus că Franța nu este vinovată pentru soarta a peste 13.000 de evrei, care au fost adunați de autoritățile franceze în 1942 și trimiși în lagărele naziste de exterminare din Germania și Polonia, unde au fost uciși, relatează The Guardian. Marine Le Pen a explicat că toţi copiii francezi sunt învăţaţi că au toate motivele să critice ţara şi să vadă cele mai întunecate aspecte din istoria Franţei, iar ea vrea ca tinerii să fie mândri de țara lor. 

French Far-Right National Front President Marine Le Pen Is At Henin Beaumont For North Regional Elections
Foto: Gulliver/ Getty Images

Declaraţiile prezidenţiabilei de extremă dreapta sunt în contradicţie directă cu Jacques Chirac şi Francois Hollande: cei doi preşedinţi şi-au cerut scuze pentro rolul jucat de poliţia franceză în strângerea a peste 13.000 de evrei pe pista de ciclism Vel d'Hiv, la cererea ofiţerilor nazişti din 1942. Ulterior, aceşti evrei parizieni şi-au găsit sfârşitul în lagărele de concentrare şi exterminare din Germania şi Polonia.

„Nu cred că Franţa este responsabilă pentru Vel d'Hiv. Dacă sunt oameni responsabili pentru asta, atunci sunt cei care erau la putere în acele momente. Nu este Franţa. Precum Charles de Gaulle şi Francois Mitterand... consider că Franţa şi Republica erau în timpul ocupaţiei în Londra”, a declarat Marine Le Pen într-un interviu pentru televiziunea LCI, citat de News.ro.

De asemenea, aceasta a susţinut că regimul colaboraţionist de la Vichy „nu este Franţa”.

Însă, Emmanuel Macron a atras atenţia că asemenea comentarii reprezintă o greşeală capitală din partea prezidenţiabilei de extremă-dreapta, care a încercat în ultimii ani să se distanţeze de imaginea rasistă şi xenofobă a lui Jean-Marie Le Pen.

„Unii au uitat că Marine Le Pen este fiica lui Jean-Marie Le Pen”, a declarat prezidenţiabilul de centru-stânga  pentru BFMTV.

Jean-Marie Le Pen a înfiinţat formaţiunea în 1972 şi are o relaţie din ce în ce mai rece cu fiica sa, care încearcă să spele imaginea extremistă a Frontului Naţional. De asemenea, tatăl prezidenţiabilei a fost condamnat în mod repetat pentru comentarii antisemite şi rasiste.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri