Sari la conținut

Merkel explică primirea refugiaților în 2015: „O excepție umanitară”

Cancelarul german Angela Merkel a declarat marți că decizia sa din urmă cu doi ani de a permite ca sute de mii de imigranți să intre în Germania a fost o „excepție umanitară”, și „nu baza pentru o strategie pe termen lung”, transmite Agerpres. Declarația a fost făcută în conferința sa de presă anuală, care are loc vara și care acum vine cu mai puțin de patru săptămâni până la alegerile generale în care speră să câștige un nou mandat.

Merkel Hosts Open-House Day At Chancellery

Foto: Gulliver/GettyImages

Angela Merkel a spus că, după această decizie, au fost luate măsuri pentru ca afluxul de imigranți să nu se repete.

În același timp, ea a declarat că este nevoie de prelungirea dincolo de noiembrie a controalelor la frontieră permise de Comisia Europeană la unele granițe din interiorul spațiului european Schengen, de liberă circulație.

„Avem nevoie de aceste controale la frontieră”, a spus Merkel, adăugând că va discuta despre această prelungire cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Verificările la frontieră în interiorul Schengen au fost introduse de mai multe țări în contextul crizei migrației, însă Comisia Europeană a transmis în mai că încearcă să obțină eliminarea lor treptată.

Pe de altă parte, cancelarul a cerut Ankarei să îi elibereze pe cetățenii germani închiși în Turcia.

Detenția lor „este nejustificată și cerem eliberarea lor”, a spus Merkel.

Mai mulți cetățeni germani sunt închiși în penitenciare din Turcia, de obicei sub acuzații de legături cu ceea ce Ankara desemnează ca fiind organizații teroriste.

Germania și Turcia „sunt într-o fază foarte complicată a relației lor”, a adăugat Merkel.

„Ne-am dori relații mai bune, însă acest lucru este legat de respectarea pe deplin a principiilor statului de drept”, a subliniat ea.

În altă ordine de idei, Merkel a respins afirmațiile conform cărora campania electorală este una „plictisitoare”.

„Pentru mine nu este plictisitoare. Este incitantă și interesantă”, a afirmat Merkel, adăugând că ea respinge ideea că „o campanie este bună doar dacă oamenii se insultă reciproc”.

Merkel candidează pentru un al patrulea mandat la alegerile parlamentare de la 24 septembrie. Partidul său, Uniunea Creștin Democrată (CDU), are în prezent un avans de 13 puncte procentuale în fața principalilor contracandidați, social-democrații (SPD), al căror reprezentant este Martin Schulz.