Sari la conținut

Mișcarea antiislam din Germania: Atentatul din Franța ne confirmă ideile

Manifestație PEGIDA FOTO: https://www.facebook.com/muenster.gegen.pegida

„Islamiștii, în legătură cu care Pegida avertizează de 12 săptămâni, au arătat astăzi În Franța că sunt pur și simplu incompatibili cu democrația și că recurg la violență și moarte ca soluție”, scrie Pegida pe contul de Facebook.

„Însă politicienii noștri vor să ne facă să credem contrarIul. Trebuie să așteptăm ca o asemenea tragedie să se producă și în Germania?”, se întreabă Pegida.

ATAC TERORIST PARIS. Cei trei autori au fost identificați. Doliu în Franța și manifestații de solidaritate

Lansată în toamnă, Pegida (acronimul german pentru „Europenii patrioți împotriva islamizării Occidentului”) cunoaște, în bastionul său de la Dresda, un succes din ce în ce mai mare. 18.000 de persoane au manifestat luni. Fenomenul a prins asemenea amploare, încât a dat naștere unor temeri în rândul societății germane și a dus la organizarea unor contramanifestații în întreaga țară. Chiar și cancelarul Angela Merkel făcea apel în mesajul de Anul Nou la toleranță: „Extremismul de dreapta, xenofobia şi antisemitismul nu au loc în societatea noastră”, declara cancelarul.

Mișcarea Pegida este susținută de unii parlamentari ai tânărului partid Alternativa pentru Germania, un partid antieuropean și populist, care cunoaște o ascensiune remarcabilă pe scena politică germană în ultimul an și jumătate. Pentru lunea viitoare, la a 12-a manifestație pe care o organizează la Dresda, Pegida își invită simpatizanții să poarte o panglică neagră în semn de doliu.