Nigel Farage afirmă că nu doreşte o alianţă cu Frontul Naţional

Data publicării:
farage

„Nu vreau o alianţă cu FN (...), facem parte din familii politice diferite", a afirmat Farage, al cărui partid a obţinut victoria în urma alegerilor europene din Marea Britanie, cu 27,5% din sufragii, scor cu care a reușit să învingă cele trei partide tradiţionale britanice - conservatorii, laburiştii şi liberal-democraţii.

„Deşi cred că Marine Le Pen a adoptat o poziţie foarte diferită de cea a tatălui său, FN mai are ceva rămas de la Jean-Marie Le Pen”, a apreciat politicianul britanic.

„Nu vrem să facem nimic împreună cu acest partid. Absolut nimic”, a subliniat Farage.

El a adăugat că doreşte, în schimb, să încheie o alianţă cu italianul Beppe Grillo, liderul Mişcării 5 Stele (M5S), cu care s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles.

„Partidul lui Grillo este de centru-stânga. Sper că vom putea ajunge la un acord cu el, pentru a promova în cadrul Parlamentului European un puternic program eurosceptic”, a declarat liderul populist de dreapta.

Acestă intenţie a lui Farage a provocat disensiuni în rândul celor din M5S, menționează AFP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri