O bază ucraineană din Crimeea, luată cu asalt de forţele ruse

Data publicării:
CRIMEEA HARTA 1-1

Operaţiunea, lansată la ora locală 4.20 (4.20, ora Românei), a fost efectuată cu blindate uşoare şi elicoptere şi au fost auzite focuri de armă, a anunţat Ministerul ucrainean al Apărării.

Mai multe camioane care transportau militari ucraineni, cu mâinile legate, au părăsit baza două ore mai târziu.

"Comandantul de batalion Dmitro Deliatniţki şi adjunctul său Rotislav Lomtev au fost trântiţi la pământ şi au fost loviţi cu picioarele la nivelul feţei. Ulterior ei au fost conduşi la bordul unui elicopter către o direcţie necunoscută", a anunţat ministerul într-un comunicat.

"Militarii ruşi nu au permis transportarea militarilor ucraineni răniţi la spital", a se arată în continuare în comunicat, fără să fie precizat numărul răniţilor.

"În prezent, între 60 şi 80 de puşcaşi marini sunt deţinuţi de către militari ruşi în portul Fedosia", adaugă Ministerul Apărării.

Potrivit ministerului, ruşii au prezentat drept condiţie în vederea eliberării militarilor reţinuţi "plecarea ofiţerilor ucraineni din Crimeea către Ucraina continentală".

Nicio informaţie nu a fost oferită despre o eventuală rezistenţă armată a unităţii de infanterie marină a forţelor ucrainene, atacată de forţe ruse la Feodosia.

Forţe ruse şi proruse au ocupat, în ultimele zile mai multe baze ucrainene din Crimeea şi au preluat controlul asupra mai multor nave aparţinând flotei ucrainene, ale cărei porturi se află, în principal, în peninsula anexată de către Rusia, în pofida protestelor Kievului şi Occidentului.

"Situaţia din Crimeea este complexă. Ştiţi că în ultimele zile nave au fost blocate, iar apoi confiscate (de către ruşi), în pofida faptului că toţi comandanţii au primit ordinul să utilizeze armele", a recunoscut duminică ministrul interimar ucrainean al Apărării Igor Teniuh.

Forţele ruse din Crimeea caută de patru zile să preia controlul asupra ultimelor baze aflate sub controlul forţelor ucrainene.

Forţe ruse au preluat sâmbătă controlul asupra a două baze, la Novofedorivka şi Belbek.

Tiruri au fost auzite în cursul operaţiunii de la baza de la Belbek, iar Ministerul ucrainean al Apărării, care a confirmat evacuarea bazelor de către militarii ucraineni, a anunţat doi răniţi, şi anume un jurnalist şi un militar ucrainean.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
elevi langa scoala
O elevă de 17 ani din Dâmbovița ar fi fost agresată sexual în liceu, de patru adolescenți. Făptașii, arestați...