Sari la conținut

Atentat cu bombă, împiedicat în Germania. Trei persoane au fost reţinute

Autorităţile din Germania au reuşit să prevină un atac terorist care viza unul din aeroporturile ţării. Trei suspecţi au fost reţinuţi în acest caz, iar poliţiştii sunt pe urmele unui al patrulea, după o operaţiune teroristă desfăşurată în apropiere de Dresda. În locuinţa unui sirian în vârstă de 22 ani, venit în Germania anul trecut, au fost descoperite materiale explozive, care ar fi urmat să fie folosite pentru fabricarea unei bombe. Tânărul a reuşit să scape, deocamdată, de trupele speciale.

<> on January 1, 2016 in Munich, Germany.

Foto: Gulliver/ Getty Images

ACTUALIZARE 23.00. Un suspect este căutat în continuare de forţele de ordine.

Tom Bernhardt, purtător de cuvânt al Biroului de Investigaţii Criminale: „Am primit un pont de la Serviciul de Infomaţii Interne că există suspiciunea unui atac cu bombă. Am luat imediat măsuri.

Am reuşit să intrăm în apartamentul respectiv, a existat o explozie scurtă, care s-a produs în timpul operaţiunii noastre de pătrundere în apartament, nu a avut nicio legătură cu suspectul. Am cercetat apartamentul şi împrejurimile şi am găsit substanţe, nu în cantităţi mari, dar cel puţin suntem în măsură să spunem că aici erau depozitaţi explozibili. Investigaţia va arăta despre ce substanţe este vorba”.

ACTUALIZARE 18.50. Doi suspecţi au fost reţinuţi, după operaţiunea antitero desfăşurată astăzi într-un oraş din estul Germaniei.

Poliţiştii au descoperit materiale explozibile într-un apartament pe care l-au percheziţionat. Autorităţile spun că acestea urmau să fie folosite la fabricarea unei bombe, pentru comiterea unui atentat.

Principalul suspect a scăpat însă şi este căutat la această oră de oamenii de ordine. E vorba un refugiat sirian, aflat în atenţia serviciilor antiteroriste. Bărbatul a venit în Germania anul trecut şi, potrivit autorităţilor, intenţiona să detoneze o bombă într-un aeroport din Germania.


 

Trupele speciale au reuşit să împiedice comiterea unui atentat cu bombă după ce au făcut o razie într-un bloc din Chemnitz.

Martorii spun că poliţiştii au intrat cu forţa în casa unui suspect şi la scurt timp după aceea s-a auzit o explozie.

Forţele de ordine au creat apoi o zonă de siguranţă în jurul clădirii, însă principalul suspect a scăpat şi este căutat de oamenii de ordine.

Suspectul este un refugiat sirian, aflat în atenţia serviciilor antiteroriste. El a venit în Germania anul trecut şi, potrivit autorităților, intenţiona să detoneze o bombă într-un aeroport din Germania.

Ca măsură de precuaţie, locuitorii din cartierul unde se află clădirea controlată de poliţişti au fost rugaţi să rămână în case.