Sari la conținut

Panama Papers | Partidul Radical din Ucraina va iniția declanșarea procedurii de destituire a președintelui Poroșenko

 

Petro Poroșenko / FOTO: Facebook 

Facțiunea Partidului Radical va iniția declanșarea procedurii de destituire a președintelui Poroșenko, în conformitate cu prevederile Articolului 111 din Constituția Ucrainei. Noi cerem crearea unei comisii parlamentare provizorii pentru investigarea faptelor legate de existența unor conturi ale președintelui Petro Poroșenko în societăți offshore”, a scrie Oleg Liașko, pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, este „culmea cinismului” să-ți ascunzi averea în paradisuri fiscale în timp ce „sute de soldați au murit în asediul de la Ilovaisk”, din august 2014, în timpul luptelor cu rebelii separatiști proruși în estul Ucrainei.

Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) a anunțat anterior că nu va începe o anchetă împotriva președintelui Petro Poroșenko în urma publicării documentelor în afacerea „Panama Papers” din motive de imunitate.

„Refuzul Biroului Național Anticorupție de a investiga acțiunile președintelui este o dovadă a subordonării acestuia și a faptului că imită doar lupta împotriva corupției", a spus Oleg Liașko.