Sari la conținut

#PanamaPapers| David Cameron, în fața colegilor de partid după ce a spus că a deținut companii off-shore

ACTUALIZARE: David Cameron a mărturisit, în fașa colegilor de partid, că săptămâna aceasta nu a fost deloc una uşoară pentru el. Motivul: dezvăluirile făcute de el însuşi, în privinţa acţiunilor pe care le-a deţinut, împreună cu soţia, într-un offshore.

Nu a fost o săptămână grozavă. Ştiu că ar fi trebuit să gestionez mai bine situaţia, aş fi putut s-o gestionez mai bine. Ştiu că sunt lecţii de învăţat şi le voi învăţa. Nu învinovăţiţi guvernul şi consilieri fără nume, daţi vina pe mine! Eu voi suporta consecinţele. Am fost furios în privinţa lucrurilor pe care oamenii le-au spus despre tatăl meu. Faptele sunt acestea: am cumpărat acţiuni într-un fond, acţiuni la fel ca alte feluri de acţiuni. Am plătit taxe pentru ele. Am vândut acţiunile, de fapt am vândut toate acţiunile pe care le-am avut înainte de a deveni premier”, a spus premierul britanic la Conferința Conservatorilor de la Londra. 


Mărturisirea a venit la patru zile de la izbucnirea scandalului „Dosarele Panama", timp în care David Cameron a evitat să vorbească despre trecut şi a insistat că în prezent nu are acţiuni în niciun offshore.

Iniţial, David Cameron a spus că averea familiei e o afacere privată, despre care nu doreşte să comenteze nimic. A spus apoi că personal, ,,nu deţine acţiuni", referindu-se doar la prezent. A treia zi, premierul britanic a revenit: nici el, nici familia sa nu au şi nu vor avea beneficii de pe urma acţiunilor din offshore.

După ce presa a prezentat o întreagă schemă a afacerilor familiei Cameron, premierul britanic a fost nevoit să revină cu o a patra declaraţie, în care a dat, în sfârşit, detalii despre trecut. David Cameron a recunoscut că a primit moştenire de la tatăl său, Ian Cameron, fost broker la bursă, 300.000 de lire sterline.

Deşi multe voci i-au cerut demisia, premierul nu a rostit niciun cuvânt despre acest lucru. Contestat chiar şi în rândurile propriului partid, David Cameron are nevoie de toată credibilitatea pentru a convinge electoratul să voteze pentru rămânerea Marii Britanii în UE, la referendumul din 23 iunie.

Citiți și:
#PanamaPapersPercheziții la o filială Mossack Fonseca
Efecte Panama Papers. Președintele Argentinei, în vizorul justiției
PANAMA PAPERS | Elan Schwartzenberg, urmele din Caraibe