Patru alerte cu bombă la Chișinău. Toate s-au dovedit false

Data publicării:
moldova unimedia

FOTO: unimedia.md

ACTUALIZARE 11.35. Toate alertele s-au dovedit false, anunță presa locală.  


ACTUALIZARE 11.07. Una dintre alarmele cu bombă de la Chişinău s-a dovedit a fi falsă. Cercetările continuă la sediul celorlalte trei bănci vizate de alerte.


 Paznicii au alertat, la rândul lor, administraţia instituţiilor şi poliția, care a decis evacuarea zonei, potrivit publika.md.

„Poliţia a fost alertată de angajaţii de pază ai acestor bănci, care la rândul lor au primit mesaje prin SMS, precum că sediile a două bănci diferite au fost minate. Urmează a fi aplicate toate procedurile de verificare. Informaţia a parvenit la orele 9:00. Au fost trimişi criminalişti şi genişti de la BombTeh. Aşteptăm concluzia lor”, a declarat ofiţerul de presă al Direcţiei de Poliţie a Municipiul Chişinău, Adrian Jovmir.

Potrivit fostului ministru de Interne, Ghenadie Cosovan, în ultimii ani astfel de cazuri au loc tot mai des.

„Acest gen de infracţiuni nu sunt preîntâmpinate. Nu am văzut niciun caz să fie mediatizat după ce a fost depistat infractorul. Instanţele ar trebui să ofere o sancţiune mai mare pentru vinovat, deoarece băncile vor avea prejudiciu în timpul în care nu vor funcţiona”, a mai spus Ghenadie Cosovan.

Toţi angajaţii celor două bănci au fost evacuaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri