Poliția britanică: printre victimele decedate se numără și copii

Data actualizării: Data publicării:
Police Respond To An Incident At Manchester Arena
Foto: Gulliver/Getty Images

Explozia de la Manchester a fost, oficial, numită atac terorist. Şeful poliţiei din metropola britanică a declarat că a fost un singur atacator, care ar fi murit după ce a provocat deflagraţia. De asemenea, acesta a confirmat că printre cele 22 de victime decedate se numără și copii. 

Police Respond To An Incident At Manchester Arena
Foto: Gulliver/ Getty Images

A fost cel mai groaznic eveniment cu care ne-am confruntat vreodată la Manchester. Gândurile noastre se duc către cei 22 de oameni care şi-au pierdut viaţa, cei 59 care au fost răniţi şi apropiaţii lor. Nu pot da detalii despre victime, dar pot confirma că sunt și copii printre cei decedați. În acest moment, credem că atacul a fost comis de o singură persoană. Prioritatea noastră este să stabilim dacă a acţionat singur sau ca parte a unei reţele.Pot confirma că atacatorul a murit la faţa locului. Credem că atacatorul avea la el o bombă improvizată, pe care a detonat-o ca să provoace această atrocitate”, a precizat Ian Hopkins, şeful poliţiei din Manchester

Faptul că sunt și copii printre victime este de așteptat, deoarece Ariana Grande este foarte populară în rândurile adolescenților, iar sala în care avea loc concertul are o capacitate de 21.000 de locuri. În momentul exploziei, arena era plină de fani, printre care un număr mare de fete adolescente, care reprezintă cea mai mare a parte a fanilor vedetei americane. 

Încă de la explozie pe rețelele de socializare au apărut apeluri ale părinților care își caută copiii de 14-18 ani care au fost la concertul de ieri. 

„Toate spitalele din zona metropolitană a Manchesterului, tot ce înseamnă undeva la ceva de 100 şi ceva de kilometri pătraţi, au fost în stare de alertă, toţi medicii au fost chemaţi de urgenţă la spital. În continuare sunt oameni dispăruţi, mă refer la adolescenţi, marea majoritate a publicului erau adolescenţi, copii de 14-16-18 ani pe tot ce înseamnă social media sunt apeluri disperate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Părinţi care nu şi găsesc copiii, sunt hoteluri care au pus la dispoziţie camere pentru cei care n-au mai putut să ajungă acasă”, a spus Alex Hrincă, jurnalist stabilit în Marea Britanie. 

Una dintre persoanele dispărute după explozie este Olivia Campbell, în vârstă de 15 ani. 

„A fost la concert. Am vorbit cu ea și mi-a spus că se simte minunat și mi-a mulțumit că am lăsat-o să meargă. A fost cu prietenul ei, Adam. El a fost găsit acum o jumătate de oră, este în spital. Sun peste tot: la spital, poliție, la centrele în care au fost cazați copiii. Tatăl ei este în Manchester o caută. Prietenii noștri o caută peste tot. Telefonul ei nu merge. Social media a fost de mare ajutor pentru că acum mii de oameni știu că este dispărută, i-au văzut poza, o caută. Nu îndrăznesc să plec de acasă în cazul în care cumva reușește să ajungă aici”, a spus mama fetei la BBC Radio.

Rețelele de socializare Twitter și Facebook sunt pline de fotografii cu tineri care nu sunt de găsit după explozie. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rezidenții din Manchester s-au mobilizat chiar din primele ore după atacul de la concertul Arianei Grande ca să îi ajute pe cei care au fost la concert. StațiaVictoria a fost închisă în urma exploziei, și multe persoane au rămas pe străzi fără vreun mijloc de transport către casă. Pe rețelele de socializare s-a viralizat hashtagul #roomformanchester pentru cei care au nevoie de ajutor. La un hotel din centrul Manchesterului au ajuns 60 de copii neînsoțiți care își așteptau părinții. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În vârstă de 23 de ani, Ariana Grande se află într-un turneu european, „Dangerous Woman", iar în Marea Britanie mai are programate două concerte, ambele la Londra, în 25 şi 26 mai. Potrivit site-ului TMZ artista și-a suspendat turneul, deoarece nu se află în starea în care ar putea cânta, iar organizatorii vor trebui să reanalizeze condițiile de securitate pentru restul datelor din concert.

CBS RADIO's We Can Survive - Show
Foto: Gulliver/ Getty Images

Vedeta americană a debutat ca actriță în musical-ul 13, pe Broadway. Succesul în muzică l-a înregistrat în 2013, cu melodia The  Way, de pe primul său album. În 2014 Ariana Grande a primit premiul Music Business Association în categoria ”Breakthrough Artist of the Year”, în semn de recunoaştere a performanţei artistei pe durata anului 2013, relatează News.ro.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri