Poliţist ucis cu mitraliera la percheziţia unei locuinţe

Data publicării:
arma

Un poliţist ungar a fost împuşcat mortal cu o mitralieră, miercuri, în timp ce forţele de ordine încercau să percheziţioneze locuinţa unui bărbat în vârstă de 76 de ani, suspectat că deţinea ilegal arme de foc, au anunţat poliţia şi procuratura ungare, relatează Reuters, citat de News.ro.

arma
Foto: Guliver/GettyImages

Poliţistul, în vârstă de 46 de ani, a fost împuşcat mortal - în cap - într-un atac armat la Bony, în apropiere de platforma industrială de la Gyor, a precizat poliţia.

Atacatorul a fost rănit de poliţişti şi a fost trimis de urgenţă la un spital local.

„În timp ce poliţia intra în incintă, atacatorul - care era vizat de anchetă - a folosit o armă de foc împotriva ofiţerilor de poliţie”, a declarat procurorul Imre Keresztes într-o conferinţă de presă.

„Pe baza probelor actuale, atacatorul a tras cinci sau şase focuri de mitralieră”, a adăugat el.

Procurorii nu au oferit alte informaţii despre atacator.

Potrivit site-ul regional de ştiri kisalfold.hu, acesta este membru al unei organizaţii locale de extremă dreapta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri