Sari la conținut
News Alert

Polonia | Protest față de interzicerea avorturilor

Protest masiv la Varşovia, în Polonia, faţă de propunerea de interzicere totală a avorturilor. Mii de persoane s-au adunat în faţa parlamentului cu steaguri negre şi afişe pe care scria Avem nevoie de îngrijiri medicale, nu de politicieni sau Stop fanaticilor de la putere!.

Zilele trecute, deputaţii au acceptat să discute o propunere legislativă, care interzice orice întrerupere de sarcină cu o singură excepţie: când viaţa gravidei e în pericol imediat.

Textul prevede pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru medici şi paciente. Oricum, Polonia, ţară catolică, are una dintre cele mai restrictive legislaţii antiavort din UE. Este acceptat doar când sarcina dăunează sănătăţii femeii, în caz de viol sau când fătul are malformaţii.