Sari la conținut

PORTRET. Regele Juan Carlos - de la eroul democraţiei spaniole, la scandalurile din ultimii ani de domnie

Regele, acum în vârstă de 76 de ani, a surprins întreaga ţară la 18 aprilie 2012, când a apărut cu o figură abătută în faţa presei, pe culoarul unei clinici din Madrid, prezentând scuze istorice: „Regret mult. M-am înşelat şi acest lucru nu se va mai întâmpla”.

Cu câteva zile înainte, apăruse o dispută în jurul unei costisitoare partide de vânătoare de elefanţi în Botswana, în timpul căreia a căzut și a suferit o fractură de șold. Regele a fost transportat în țară și a izbucnit un scandal pe care Spania, afectată de o criză economică de o amploare istorică, nu i l-a iertat.

Cu 31 de ani înainte, la 23 februarie 1981, într-un mesaj televizat rămas în memoria colectivă, tânărul rege în uniformă militară le ordona ofiţerilor pucişti din Garda civilă - care ocupau atunci Parlamentul - să se întoarcă la cazărmile lor.

Dejucând această tentativă de lovitură de stat desfăşurată de locotenent-colonelul Antonio Tejero, cel pe care dictatorul Francisco Franco l-a desemnat încă din 1969 drept succesorul său, Juan Carlos se impunea ca eroul tranziţiei democratice.

Între cele două imagini puternice, regele Juan Carlos, încoronat la 22 noiembrie 1975, la vârsta de 37 de ani, la două zile după moartea lui Franco, va însoţi destinul unei Spanii ieşite din dictatură pentru a se alătura cercului marilor democraţii europene.

De-a lungul anilor, manierele simple şi naturale ale acestui şef de stat cunoscut ca fiind aproape de poporul său, ducând o viaţă privată discretă, pasionat de sport, în special de volei şi schi, i-au atras simpatia spaniolilor.

„El a fost o figură unificatoare, cel care, din toată inima, se reculege în camera mortuară a lui Santiago Carrillo (liderul comunist istoric decedat la 18 septembrie 2012) şi cel care, din toată inima, îl primeşte pe papă", îşi aminteşte Fermin Urbiola, autorul mai multor cărţi despre rege.

Juan Carlos, prin aura sa internaţională, va fi „în Maroc, China, Statele Unite un ambasador de lux pentru Spania", subliniază Luis Palacios Banuelos, profesor de istorie la universitatea Rey Juan Carlos din Madrid.

Dar în ultimii ani, imaginea regelui îmbătrânit, afectat de scandaluri, nu a rezistat consecinţelor crizei economice care, din 2008, a pus capăt anilor de prosperitate şi a declanşat o criză de încredere profundă faţă de instituţii.

„Pactul tăcerii care domnea în jurul regalităţii nu mai există”, considera, în primăvara lui 2012, Antonio Torres del Moral, expert al monarhiei spaniole.

Controverse

Dezamăgirile generate de familia regală au venit rând pe rând.

De la căsătoria controversată a prinţului moştenitor Felipe, în 2004, cu Letizia Ortiz, fără origini nobile, jurnalistă şi divorţată, la despărţirea răsunătoare, în 2007, a fiicei sale mai mari Elena de soţul ei, Jaime de Marichalar, copiii săi au apărut din ce în ce mai des în presă.

Dar episodul cel mai grav este de departe scandalul de corupţie în care este suspectat din 2011 ginerele lui Juan Carlos, Inaki Urdangarin. Soţia sa, infanta Cristina, a doua fiică a regelui şi a reginei Sofia, a fost şi ea anchetată de justiţie.

Problemele de sănătate repetate, după ce a fost operat de o tumoră benignă la plămân în mai 2010, i-au afectat, de asemenea, imaginea şi au pus spaniolii în faţa posibilităţii unui transfer de putere către Felipe.

Descendent al Casei de Bourbon, născut la 5 ianuarie 1938 la Roma, Juan Carlos Alfonso Victor Maria de Borbon y Borbon este nepotul regelui Alfonso al XIII-lea, plecat în exil cu familia după instaurarea celei de-a II-a Republici în 1931.

Tatăl său, moştenitorul direct, nu a domnit niciodată, fiind îndepărtat de Franco pentru ideile sale considerate prea liberale: dictatorul îl va alege pe fiul lui pentru a-i succeda la conducerea statului.

Din 1948, el îl aduce în Spania pe viitorul rege, la vârsta de doar zece ani, departe de părinţii săi exilaţi în Portugalia, pentru a-şi face studiile.

Ce a însemnat pentru istoria Spaniei

Dar foarte rapid, după ajungerea lui pe tron, Juan Carlos se eliberează de greaua moştenire franchistă şi ameliorează virajul tranziţiei după patru decenii de dictatură (1939-1975) şi Război Civil (1936-1939).

Juan Carlos îşi va defini „misiunea” astfel: „Ideea de căpătâi a politicii mele este să ajung în acel punct în care spaniolii să nu se mai împartă niciodată între învinşi şi învingători”.

Contrar aşteptărilor nostalgicilor după Franco, el legalizează rapid partidele politice, desemnează un şef al Guvernului - Adolfo Suarez - căruia îi încredinţează misiunea de a organiza alegerile, supune unui referendum noua Constituţie în 1978, conducând ţara pe drumul către democraţie până în acea noapte istorică de 23 februarie 1981.

„Ştiam că militarii se vor supune, pentru că eram numit de Franco (...), pentru că trecusem prin băncile Academiei Militare şi pentru că le câştigasem prietenia multora dintre ei. Şi, mai ales pentru că eram comandantul suprem al forţelor armate", îşi aminteşte regele.

În 1962, după anii de formare militară şi studii de drept şi economie, viitorul monarh s-a căsătorit la Atena cu prinţesa Sofia, fiica cea mare a regelui Greciei Paul I, verișoară a regelui Mihai. Tânărul cuplu se va instala în Palatul Zarzuela, în apropiere de Madrid, unde a trăit de atunci.

Elena se va naşte în 1963, Cristina în 1965 şi Felipe în 1968.