Premierul albanez avertizează că ţara sa şi Kosovo „se vor uni”. Reacția Uniunii Europene

Data publicării:
edi rama cu hashim thaci - 6031446-AFP Mediafax Foto-Armend Nimani

Premierul Albaniei, Edi Rama (stânga) și vicepremierul din Kosovo, Hashim Thaci (dreapta) FOTO: Mediafax Foto

Există „două soluții” în vederea unei viitoare uniri între Albania şi Kosovo, a declarat Edi Rama într-un interviu pentru postul Klan din Priştina, pe care l-a acordat împreună cu vicepremierul kosovar Hashim Thaci, totodată ministru de externe. Premierul albanez a subliniat că „totul depinde de UE”, relatează B92, citat de Mediafax.

Prima soluție este unificarea în cadrul UE, a spus Rama. „Dacă UE continuă să închidă uşa integrării Kosovo, atunci cele două ţări vor fi nevoite să se unească după modelul clasic”, a avertizat premierul albanez.

El a adăugat, totuși, că ambele ţări privilegiază ideea unificării prin statutul de membre UE.

Liderul kosovar Hashim Thaci a punctat, la rândul său, că afirmaţiile premierului Rama nu reprezintă „o ameninţare la adresa UE", ci „realitatea care se poate adeveri în viitor şi care poate fi rezultatul izolării Kosovo de UE”.

Edi Rama a spus că e „ruşinos” că UE nu finalizează procesul de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii kosovari, care sunt „singurii din regiune care nu se bucură de acest” tratament.

Thaci a insistat că ţara sa şi-a „respectat deja toate obligaţiile cu privire la liberalizarea vizelor”.

Reacția Serbiei

Premierul sârb Aleksandar Vucici a reacționat la aceste declarații. „Îi promit premierului Rama că Albania şi Kosovo nu se vor uni niciodată, aşa cum a spus el, după modelul clasic”, a scris Vucici într-un mesaj postat pe Twitter. „Îndemn liderii albanezi să înceteze să destabilizeze regiunea!”, a adăugat el.

Kosovo, în care majoritatea populaţiei este de etnie albaneză, şi-a declarat unilateral independenţa la începutul lui 2008. Însă Serbia nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii de sud.

Reacția UE

Serviciul European de Acţiune Externă a apreciat că declaraţiile premierului albanez Edi Rama, potrivit cărora ţara sa şi Kosovo „se vor uni”, sunt "provocatoare" şi inacceptabile, relatează publicaţia electronică EUObserver, citată de Mediafax.

O purtătoare de cuvânt a UE, Maja Kocjiancic, a declarat pentru agenţia balcanică dtt-net.com că Albania şi Kosovo au o „perspectivă europeană clară”, dar trebuie să-şi onoreze angajamentele în acest sens „cu respectarea deplină a principiilor şi standardelor UE”.

„Angajamentele includ cooperare regională, reconciliere şi relaţii de bună vecinătate. Orice declaraţii provocatoare în acest sens nu sunt acceptabile”, a adăugat ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri