Primul președinte al Slovaciei a murit

Data actualizării: Data publicării:
michal kovac

Primul președinte al Slovaciei independente, Michal Kovac, a murit în urma unei insuficiențe cardiace, la vârsta de 86 de ani, relatează News.ro. Fostul șef de stat, care suferea de maladia Parkinson, a fost spitalizat, în ultimele săptămâni, în mai multe rânduri.

michal kovac

Foto: Facebook

Un fost bancher, ales preşedinte de Parlament, el a condus ţara din 1993, când cele două părţi ale fostei Cehoslovacii s-au despărţit paşnic, şi până în 1998.

Michal Kovac a fost un critic dur al primului şef al Guvernului slovac, Vladimir Meciar, ale cărui tendinţe autoritariste au izolat ţara pe scena internaţională.

Acest conflict a fost evocat de către actualul preşedinte, Andrej Kiska, într-un mesaj postat pe Facebook, după decesul fostului şef al statului, anunţat miercuri de familia sa.

„Michal Kovac a fost preşedinte într-o perioadă dificilă (...), când avea loc o înfruntare nemiloasă şi brutală a cărei miză era viitorul Republicii slovace pe harta Europei şi a lumii. Este regretabil că nu a putut să trăiască suficient de mult pentru a vedea justiţia judecând răpirea fiului său", a scris Kiska.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Răpirea fiului său, Michal Kovac junior, a fost atribuită premierului Meciar de presa naţională şi străină, care a prezentat-o ca pe un efort de a-l pune pe fostul şef al statului într-o situaţie delicată.

Tânărul a fost răpit în Austria, în 1995. Încătuşat şi legat la ochi, el a fost obligat să bea o sticlă de whisky şi a fost supus unor şocuri electrice, după care a fost abandonat în automobil.

Ulterior, Vladimir Meciar a blocat ancheta cu privire la acest caz, atribuit de un tribunal austriac

„autorităţilor slovace".

Michal Kovac a refuzat, în 1996, să semneze o lege "antisubversiune" care ar fi redus libertatea de exprimare.

„Ştiam că poziţia îmi putea fi ameninţată, dar am crezut că era atacată democraţia, aşa că am încercat să găsesc curajul să risc să o resping", declara el pentru un ziar în 1999, când a candidat, fără succes la al doilea mandat.

În anii care au urmat, s-a retras din viaţa politică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri