Procuror bosniac: O grupare de islamiști plănuia un carnagiu la Sarajevo

Data publicării:
Sarajevo GettyImages-451331830

Foto: Gulliver/GettyImages 

Unsprezece presupuși membri ai respectivei grupări islamiste, printre care și predicatori radicali, au fost arestați marți în mai multe locuri din Sarajevo în timpul unei operațiuni a poliției. Un tribunal din Sarajevo a decis vineri arestarea pentru 30 de zile a opt din cei 11 suspecți.

Procurorul Dubravko Campara, citat de postul de televiziune, a declarat în timpul unei audieri în fața acestui tribunal că gruparea intenționa să comită „un act terorist în timpul sărbătorilor de sfârșit de an”.

„Amenințau că vor comite un atac cu explozibili în care circa o sută de persoane urmau să fie ucise”, a declarat procurorul.

Avocații suspecților au declarat însă că acuzațiile parchetului sunt „o simplă farsă” și că cei pe care îi reprezintă „nu au făcut altceva decât să-și practice religia”.

Potrivit parchetului, suspecții se întâlneau într-un loc de rugăciune aflat la periferia orașului Sarajevo, instalat într-o casă pe care o închiriaseră.

După arestarea acestora, parchetul a difuzat o fotografie de la locul de rugăciune, în care se putea vedea un panou pe care era imprimat drapelul grupării teroriste Statul Islamic. În timpul operațiunii nu au fost găsiți explozivi, a menționat procurorul.

În ziua operațiunii, parchetul anunțase că „au fost confiscate probe materiale având legătură cu structuri ale grupării Statul Islamic”.

Operațiunea s-a desfășurat în mai multe cartiere din Sarajevo, îndeosebi la Rajlovac, unde doi militari bosniaci au fost uciși în noiembrie într-un atac cu armă automată comis de un islamist care ulterior s-a sinucis.

Cu 3,8 milioane de locuitori, 40% din populația Bosniei este de confesiune musulmană care, în marea sa majoritate, practică un islamism moderat. Restul populației este format în special din creștini-ortodocși și catolici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri