Toți tinerii care împlinesc 18 ani vor călători gratuit cu trenul în UE

Data actualizării: Data publicării:
siegfried muresan cropuit

Toți tinerii din cadrul Uniunii Europene care împlinesc 18 ani vor putea călători gratuit cu trenul, timp de o lună, în tot spațiul comunitar. Proiectul a fost propus de europarlamentarul român Siegfried Mureșan în raportul privind prioritățile politice ale Parlamentului European pentru bugetul UE din 2018 și a fost aprobat, astăzi, cu majoritate de voturi. 

ACTUALIZARE 14.17: Parlamentul European a adoptat astăzi, cu 445 de voturi „pentru”, 134 „împotrivă” și 101 abțineri, raportul privind prioritățile politice ale Parlamentului European (PE) pentru Bugetul Uniunii Europene (UE) din anul 2018, elaborat de deputatul european Siegfried Mureșan. Valoarea estimată a Bugetului Uniunii Europene de anul viitor este de aproximativ 155 - 160 de miliarde de euro. 

Raportul elaborat de eurodeputatul român prevede ca prioritățile PE pentru 2018 să fie: creșterea economică, locurile de muncă și siguranța cetățenilor. De asemenea, proiectul mai prevede și sprijinului acordat fermierilor europeni aflați în situații de criză, alocări mai mari pentru statele din Vecinătatea estică și sudică, inclusiv Republica Moldova, dar și finanțarea în premieră a Programului „Discover EU” prin care se acordă câte un abonament gratuit de tren de o lună pentru fiecare tânăr din UE care împlinește 18 ani și care dorește să viziteze Europa (valabil pe liniile feroviare din 30 de țări europene).


Priorităţile Parlamentului European în trasarea Bugetului Uniunii pe anul viitor sunt siguranţa cetăţeanului şi crearea de noi locuri de muncă.

„Ce vom face concret în primul rând pentru locuri de muncă: vom investi în infrastructură, cercetare, inovare, IMM-uri și vom sprijni tineri întreprinzători”, a spus europarlamentarul PPE Siegfried Mureșan.

Unul dintre amendamentele propuse de raportorul român prevede ca toţi cetăţenii care împlinesc 18 ani să poată beneficia, timp de o lună, de călătorii gratuite cu trenul în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Pentru a înlesni tinerilor cunoașterea statelor UE, exersarea limbilor pe care le-au învățat și statisticile arată că 64 la sută din angajatori apreciază experiența internațională a tinerilor la prima angajare”, a adăugat europarlamentarul.

Propunerea a fost apreciată şi de comisarul pentru economie Gunther Oettinger, dar şi de europarlamentari din grupurile adverse. Reprezentanţii ALDE cred însă că iniţiativa mai trebuie analizată.

„Trebuie să fie bine calibrată și financiar gestionabilă ca să nu se transforme într-un gadget electoral pentru un singur partid politic”, a spus europarlamentarul ALDE Gerard Duprez.

Popularii şi socialiştii spun că vor vota proiectul raportorului român.

Noi am încercat prin acest proiect să identificăm zonele de acţiune pe care Uniunea trebuie să se concentreze pentru a răspunde cetăţenilor”, a spus europarlamentarul PES Daniele Viotti.

Bugetul pe 2018 nu ţine de cont de Brexit.

Indiferent de când vor începe negocierile şi când se vor finaliza, anul 2018 va vedea Marea Britanie ca un membru cu drepturi depline şi cu obligaţiile aferente”, a precizat comisarul european pentru Economie, Gunther Oettinger.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri