Sari la conținut

Putin a mărit pensiile în Crimeea. Ce oferă Peninsula, din punct de vedere economic

Autorităţile spun că blocarea conturilor e o măsură temporară cauzată de pregătirea sistemului informatic pentru acceptarea rublei. Până atunci, de la bancomat fiecare om poate scoate doar echivalentul a 37 de euro pe zi.

Între timp, Banca Centrală a Rusiei a emis o monedă omagială de 10 ruble, pentru a marca alipirea Crimeei şi a promis că va trimite în următoarele zile 20 de milioane de euro în Peninsulă.

În baza tratatului de anexare, locuitorii din Crimeea devin automat cetăţeni ruşi. Deja în peninsulă au început să se elibereze pașapoarte, cu atât mai mult cu cât autoritățile de la Kiev au anunțat că impun obligativitatea vizei pentru cetățenii ruși.

Între timp, Vladimir Putin a ordonat creşterea pensiilor.

„Toţi cetăţenii ruşi ar trebui să se bucure de aceleaşi condiţii, iar în vederea acestui lucru procedurile legale vor fi finalizate în curând”, a argumentat șeful statului rus, care a prezidat ședința de guvern.

Economiştii spun, însă, că Rusia va avea probleme după alipirea Crimeei. Moscova ar trebui să acorde, anual, până la 3 miliarde de dolari pentru bugetul Peninsulei, dacă vrea ca pensiile şi alte beneficii să fie la nivelul celor ruseşti.

Crimeea ar urma să treacă la rubla rusească în următoarele trei luni, care va circula în paralel cu hrivna ucraineană până în 2016, când o va înlocui complet.

Bogaţiile din Crimeea intră pe mâinile ruşilor

Vladimir Putin a mai ordonat miercuri construirea unui pod care să lege Rusia de Crimeea, pentru că nu există deocamdată nicio legătură terestră între cele două teritorii. Mai mult, ministrul Transporturilor din Rusia a vorbit și despre posibilitatea construirii unui tunel submarin prin strâmtoarea Kerci.

Companiile de petrol şi gaze şi hotelurile, adică cele două sectoare vitale ale Crimeei, sunt deja sub controlul forţelor proruse, scrie Financial Times. Aşa că de acum încolo se va împărţi prada.

Cele mai mari bogăţii sunt gazele naturale din Marea Neagră care, dacă ar fi exploatate, ar aduce ruşilor miliarde de dolari.

Forţele ruse vor să acapereze totul, de la dealeri auto până la tabere pentru copii. Iar preluarea controlului se face cu forţa, cu grupuri de mascaţi bine înarmaţi, despre care se spune că ar fi soldaţi ruşi.

Economia zonei nu este într-o formă foarte bună. Crimeea se confruntă cu probleme energetice şi de infrastructură.

Republica autonomă are un Produs Intern Brut de 4,3 miliarde de dolari, adică de 500 de ori mai puţin decât Rusia. Crimeea are un deficit bugetar de 1 miliard de dolari, iar veniturile sale provin în special din sectorul turistic.

Alipirea la Rusia îi va creşte veniturile din turism, dar profiturile mari nu vor rămâne în republică, ci vor merge în Moscova.