Sari la conținut

Raport MCV 2015. Bulgaria, prea înceată în lupta anticorupție

„Incertitudinea politică şi alte provocări din ultimul an au făcut dificilă sarcina reformei în Bulgaria. Însă este un semnal pozitiv faptul că în multe domenii au fost recunoscute problemele şi sunt identificate soluţii. Acum este timpul să acţionăm. Reformele identificate în raportul nostru vor ajuta la câştigarea încrederii cetăţenilor şi a celor care vor să investească în ţară", a declarat prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, citat de Mediafax.

„Bulgaria este patria unor oameni talentaţi şi muncitori care vor să vadă schimbări. Mecanismul de Cooperare şi Verificare rămâne un instrument preţios pentru a stimula progresele şi este susţinut de majoritatea bulgarilor. Acum este momentul găsirii consensului politic pentru accelerarea reformelor", a adăugat el.

Raportul notează că actualul Guvern şi Parlamentul au făcut un pas important adoptând o strategie pentru reforma judiciară, însă aceasta trebuie pusă în aplicare pentru a dovedi o schimbare reală.

Totuşi, în domenii importante precum alocarea dosarelor şi numirile corecte în posturi din justiţie, acţiunile instituţiilor continuă să fie lipsite de determinarea necesară pentru a inspira încredere. Răspunsurile la problemele cunoscute privind corupţia şi crima organizată au rămas fragmentate şi lipsite de direcţie strategică. Există foarte puţine exemple de dosare de corupţie sau crimă organizată finalizate în justiţie.

Comisia consideră că procesul de monitorizate din cadrul MCV, oportunităţile oferite de fondurile europene şi angajamentul constructiv al CE şi al multor state membre oferă un sprijin valoros pentru eforturile Bulgariei, care trebuie să accelereze reformele.

Raportul conţine mai multe recomandări în domeniul independenţei, răspunderii şi integrităţii justiţiei, precum şi pentru combaterea corupţiei şi crimei organizate.

Următorul raport oficial al Comisiei Europene va fi publicat peste un an.

Raportul privind aplicarea MCV în Bulgaria este disponibil AICI.

Citiți și: 

Raport MCV 2015. Parlamentul, Avocatul Poporului, bacalaureatul și sistemul de sănătate trag România în jos la capitolul luptă anticorupție