Raport: De ce au reușit teroriștii să facă atentate în Europa

Data actualizării: Data publicării:
Paris On High Alert As The French Capital Recovers From The Terrorist Attacks
Foto: Gulliver/GettyImages

Jurnaliştii The Guardian au obţinut un raport al Uniunii Europene, care atrage atenţia asupra unor deficienţe grave cu privire la abilitatea serviciilor de securitate de a monitoriza ieşirile şi intrările unor posibili militanţi din Europa, scrie News.ro. Tocmai aceste deficienţe de securitate au permis teroriştilor de la Berlin, Paris şi Bruxelles să traverseze fără probleme graniţa externă a UE.

Paris On High Alert As The French Capital Recovers From The Terrorist Attacks
Foto: Gulliver/GettyImages

Raportul atrage atenţia că toate persoanele implicate în ultimii ani în atentate teroriste au traversat înainte de atacul propriu-zis graniţa externă a Uniunii Europene.

Inclusiv cetăţenii blocului comunitar vizaţi de mandate europene de arestare au reuşit să treacă fără probleme graniţa externă, întrucât nu există un sistem de verificare a cetăţenilor UE.

În acest moment, grănicerii europeni utilizează un sistem care nu permite nici măcar verificarea bazelor de date europene pentru date biometrice, precum amprente.

Acest raport a fost realizat de către o echipă de securitate a Comisiei Europene.

„Codul Schengen nu a permis o consultare sistematică a bazelor de date naţionale şi internaţionale, lăsând serviciile incapabile să ducă la capăt o serie de controale de bază, care ar fi însemnat evitarea vărsării de sânge”, se arată în documentul obţinut de The Guardian.

De asemenea, raportul atrage atenţia asupra modului în care teroriştii au traversat fără probleme graniţele interne în timp ce pregăteau atentatele sau chiar după atacurile teroriste din Paris şi Berlin.

”Există o întrebare dacă se pot face mai multe pentru a spori securitatea în zona Schengen. Asta ar putea să includă intensificarea controalelor poliţiei în anumite zone ale graniţelor interne şi de-a lungul principalelor rute de transport”.

Abdelhamid Abaaoud a reuşit în martie 2013 să călătorească în Siria şi să se întoarcă în Europa, deşi era vizat atât de un mandat european de arestare, cât şi de unul internaţional, iar ulterior a organizat atentatele sângeroase de la Paris.

Parlamentul European va dezbate miercuri capacitatea blocului comunitar de a asigura securitatea cetăţenilor UE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri