Sari la conținut

Republica Moldova caută un miliard de dolari. Banii au dispărut în condiții neclare

Dispariţia unui miliard de dolari este o lovitură grea pentru Republica Moldova, una dintre cele mai sărace ţări europene. Anunţul a fost făcut de Banca Centrală, care a enumerat Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank printre instituţiile financiare vinovate.

„Până la urmă au fost nişte delapidări de fonduri, chiar dacă unii încearcă să explice că nu este vorba de furt, de delapidări, ci de simple contracte de credit”, a declarat Dumitru Ursu, preşedintele Asociaţiei Băncilor.

Transferurile au avut loc de-a lungul mai multor zile, iar potrivit unui raport parlamentar, o parte din bani ar fi ajuns la patru bănci ruseşti.

Liderul opoziţiei socialiste de la Chişinău crede că sumele au ajuns în conturile unor firme offshore, unde li s-a pierdut urma.

Indiferent unde au ajuns banii, pentru Republica Moldova marea problemă este impactul asupra bugetului şi aşa fragil.

Riscul cel mai mare este că, probabil, o parte din aceste transferuri nu se vor întoarce în Republica Moldova şi vor fi preluate din bugetul Republicii Moldova, al contribuabilului”, a declarat Dumitru Ursu.

Cele trei bănci implicate în scandal deţin aproape o treime din activele bancare ale Republicii Moldova, inclusiv bani pentru plata pensiilor. Oficialii de la Chişinău sunt, însă încrezători că vor da de urma sumelor dispărute.

„Suntem în veacul XXI, veacul tehnologiilor informaţionale, aşa că nu putem spune că dacă dispare un document dintr-o bancă, nu se păstrează informaţia respectivă”, a explicat Dumitru Ursu.

Procurorii anticorupţie de la Chişinău au cerut ajutorul oficialilor americani în această anchetă.