Sari la conținut

Român arestat în Belgia după un jaf la un magazin Louis Vuitton

Un cetăţean român în vârstă de 35 de ani a fost arestat miercuri după-amiază în cadrul unei anchete cu privire la un jaf în care s-a intrat cu o maşină într-un magazin Louis Vuitton, la Knokke, relatează Belga, citată de News.ro.

Christmas Shopping In Milan

Foto: Guliver / GettyImages

Pe numele românului - a cărui identitate nu a fost dezvăluită - a fost emis un mandat de arestare, a anunţat secţia din Bruge a Parchetului Flandrei Occidentale.

Camera de Consiliu urmează să se pronunţe vineri asupra unei eventuale prelungiri a mandatului de arestare.

Cel puţin alţi doi suspecţi au reuşit să fugă şi se află în continuare în libertate.

În buticul de lux de la Knokke s-a intrat cu maşina în noaptea de marţi spre miercuri.

Atacatorii au luat genţi, bijuterii şi parfumuri. Cea mai mare parte a „prăzii” a fost găsită miercuri.

O tentativă de intrare cu maşina într-un magazin de bijuterii din acelaşi cartier a avut loc cu puţin înainte de furtul de la Louis Vuitton.

Potrivit primelor constatări ar fi vorba despre aceeaşi autori.

Pe aceeași temă