România ar putea scăpa de MCV

Data publicării:
parlamentul european foto facebook pontaâ

România ar putea scăpa, până la urmă, de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Parlamentul European a adoptat o rezoluţie, prin care îndeamnă Comisia Europeană, să înlocuiască MCV-ul, cu un mecanism de raportare a situației democrației.

parlamentul european foto facebook pontaâ

Parlamentul European propune ca CE să întocmească anual, în consultare cu un panel de experţi independenţi „Raportul european cu privire la democraţie, statul de drept şi drepturile fundamentale", referitor la situaţia în aceste domenii în toate statele membre.

Toate țările membre ar uma să primească un punctaj, în funcţie de performanţele înregistrate în domenii, precum libertatea presei şi separarea puterilor în stat.

Această iniţiativă legislativă a fost adoptată cu 405 la 171 de voturi şi 39 de abţineri, relatează News.ro.

Ea a fost susţinută de cele mai importante grupuri politice din parlament - Partidul Popular European (PPE) şi Alianţa Progresivă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D).

Parlamentul European a cerut Comisiei Europene (CE) să prezinte o propunere în vederea introducerii acestui instrument până în septembrie 2017. Comisia urmează să prezinte un răspuns motivat cererii Parlamentului.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost instituit în 2006 şi monitorizează progresele României şi Bulgariei, în combaterea corupţiei şi reformarea sistemului judiciar.

Sofia şi Bucureştiul au aceptat MCV, la mijlocul anilor 2000, ca o condiţie prealabilă aderării lor la UE, pe 1 ianuarie 2007.

Potrivit acestor rapoarte MCV, prezentate anual de CE, România a înregistrat în ultimii ani rezultate mai bune decât Bulgaria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri