Românii cu dublă cetăţenie, vot decisiv în Ungaria

Data publicării:
steagungaria

Refugiaţii care au năvălit în Ungaria dinspre Serbia, pentru a incerca să ajungă în Germania, au ţinut luni de zile prima pagină a ziarelor din toată Europa. Iar situaţia geopolitică şi ameninţarea teroristă au determinat autorităţile maghiare să fie chiar mai drastice ca până acum, când vine vorba de refugiaţi. Vor să afle de la cetăţeni dacă sunt de acord cu cotele de refugiaţi alocate de Uniunea Europeană.

Cei 500.000 de maghiari care au şi cetăţenie română pot înclina balanţa.

Gyorgy Marton, român cu dublă cetăţenie: „Ca la orice votare, e dreptul tău şi obligaţia ta să mergi”.

Locuitorii din Ungaria consideră că acest referendum este foarte important şi speră într-o prezenţă cât mai mare la vot, inclusiv în România.

Localnică din Biharkeresztes, Ungaria: „Sper să ajute şi sper că oamenii cu bun-simţ din România vor vota la fel ca cei din Ungaria”.

Antal Eszenyi, primarul comunei Bedo din Ungaria: „Înştiinţările vor fi trimise până luna viitoare iar pe două octombrie trebuie mers la vot. Este evident că este o împuternicire a guvernului maghiar, indiferent de rezultatul referendumului, să reprezinte interesele statului în faţa Comisiei Europene”.

Cetăţenii ungari care locuiesc în România pot vota prin corespondenţă.

Istvan Csomortany, preşedinte PPMT Bihor: „Fiecare cetățean și cu cetățenie maghiară va primi pe cale poștală un plic cu buletinul de vot pe care va putea exprima alegerea”.

Pentru a putea vota la referendum, românii care sunt şi cetăţeni maghiari trebuie să se înscrie în registrul electoral ungar. Potrivit estimărilor Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, în Ardeal trăiesc o jumătate de miion de români care au şi cetăţenie maghiară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri