Secretarul general al NATO: Există o probabilitate ridicată ca Rusia să intervină militar în Ucraina

Data publicării:
ucraina donetk-1

Între timp, apar informaţii contradictorii în ceea ce priveşte deschiderea unui coridor umanitar în estul Ucrainei. Şeful diplomaţiei de la Moscova susţine că a ajuns la un acord cu oficialii de la Kiev, dar cei din urmă neagă această informaţie. Totul în timp ce în estul fostei republici sovietice se dau lupte pentru anihilarea ultimelor focare de rezistenţă ale separatiştilor pro-ruşi.

De zile întregi, locuitorii din Doneţk sunt treziţi de sunetul exploziilor. Armata şi-a întensificat atacurile în speranţa că va reuşi să elibereze oraşul din mâinile separatiştilor proruşi, iar o închisoare de maximă securitate, precum şi o maternitate, au fost lovite. Pentru a scăpa cu viaţă, mamele și nou-născuții s-au refugiat într-o pivniță. De altfel, mai mulţi localinici îşi duc traiul de zi cu zi în subsolul clădirilor, de teama bombardamentelor.

„Ne ascundem de bombe. De ce suntem aici? Obuzele zboară peste capetele noastre, aici şi acum. Oamenii mor. Câţi oameni din Doneţk au murit deja? Este oribil”, spune o femeie în vârstă.

„Nu putem pleca în altă parte. Trebuie să ai bani, trebuie să ai nişte economii să mergi undeva. Bogaţii au plecat deja din februarie şi martie, dar noi suntem tot aici, cei care nu avem cum să plecăm”, explică o locuitoare.

Militarii ucraineni au reuşit captureze mai multe poziţii ale insurgenţilor. În plus, autorităţile spun că au reuşit să taie toate căile de comunicaţie dintre militanţii care acţionează în Doneţk şi cei din Lugansk, al doilea mare oraş controlat de separatişti. La rândul lor, liderii rebelilor au recunoscut că oraşul este încercuit de armata ucraineană şi se află în pragul unei catastrofe umanitare. În mai multe localităţi din regiunile Doneţk şi Lugansk alimentarea cu curent electric şi apă a fost întreruptă din cauza bombardamentelor, iar în spitale nu mai există medicamente.

Rusia s-a oferit să ajute.

„În prezent, încercăm să găsim un acord cu partea ucraineană, Comitetul internaţional al Crucii Roşii şi cu organizaţiile umanitare ale ONU cu privire la necesitatea de a trimite urgent un ajutor umanitar în regiunile Lugansk şi Doneţk”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Ulterior, Kremlinul a anunțat că președintele Vladimir Putin a vorbit la telefon cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pe care l-a informat că Rusia, în cooperare cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii, va trimite un convoi umanitar în Ucraina, relatează ITAR-TASS.

Ucraina nu crede însă în bunele intenţii ale Rusiei. Autorităţile de la Kiev au anunţat că sub pretextul ajutorului umanitar, Moscova urmăreşte să trimită soldaţi şi armament în Ucraina. 

La rândul lor, Statele Unite au avertizat că orice intervenţie rusă în estul Ucrainei sub pretextul ajutoarelor umanitare va fi considerata „o invazie”. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri