Sari la conținut

Șeful NATO: Armata turcă este încă puternică, în ciuda arestărilor

 

„Turcia are o forță armată mare, forțe armate profesioniste... Sunt sigur că vor continua ca un aliat angajat și puternic al NATO", a afirmat Jens Stoltenberg într-un interviu pentru Reuters.

Secretarul general al NATO se află la Washington, unde are loc o reuniune a oficialilor din cadrul apărării din cele peste 30 de țări implicate în coaliția împotriva Statului Islamic. 

Potrivit Agerpres, Jens Stoltenberg a declarat că se aștepta ca reacția Turciei la tentativa de lovitură de stat să fie proporțională și în conformitate cu valorile NATO, dar a precizat că nu au existat discuții pentru reconsiderarea apartenenței Turciei la alianța militară. 
    
„Este important pentru noi toți ca Turcia să continue să fie un puternic aliat al NATO, deoarece Turcia este la granița întregii instabilități, a tuturor violențelor pe care le-am văzut în Irak și Siria”, a spus șeful NATO. 

Circa 60.000 de soldați, polițiști, judecători, funcționari publici și profesori au fost suspendați sau plasați în detenție după tentativa de lovitură de stat militară din Turcia. Aproximativ o treime din cei aproape 360 de generali turci în serviciu au fost plasați în detenție după lovitura de stat eșuată din 15 iulie. 
    
Armata a recurs ultima dată la forță pentru o lovitură de stat (de succes) în Turcia în urmă cu mai mult de 30 de ani, amintește Reuters. 

Miercuri, miniștrii de externe olandez, german și canadian și-au exprimat îngrijorarea cu privire la amploarea represiunii conduse de autoritățile turce și au cerut Ankarei să respecte statul de drept.