Sari la conținut

SERBIA. Trei persoane arestate după ce au intrat cu mașina în coloana președintelui

Trei persoane au fost arestate după ce au intrat cu un automobil de lux în coloana preşedintelui sârb, potrivit presei şi unor oficiali.

Preşedintele Aleksandr Vucici nu a fost rănit în acest incident, care a avut loc sâmbătă la Belgrad, unde locuieşte, a scris duminică cotidianul proguvernamental Politika.

Ministrul sârb de Interne a confirmat accidentul şi a precizat că, potrivit primelor elemente, nu pare să fie vorba de un atac care l-a vizat pe Vucici. „Bineînţeles că vom examina toate detaliile”, a declarat pentru agenţia de stat Tanjug Nebojsa Stefanovici.

Potrivit presei sârbe, un Bentley cu numere de înmatriculare spaniole a intrat cu viteză în vehiculul folosit de Vucici, iar cei trei sârbi de la bordul automobilului Bentley sunt suspectaţi că au pus în pericol securitatea şefului statului. Cei trei sunt cunoscuţi poliţiei din cauza unor infracţiuni anterioare, scrie presa.

Potrivit cotidianului Blic, vehiculul de lux aparţine unui fost jucător de fotbal, Iviţa Dragutinovici, care juca în Spania, însă acesta nu se aflala bordul vehicului la momentul incidentului.

Presa apropiată lui Vucici scrie că inamici neidentificaţi complotează să-l asasineze din cauza politicii sale în vederea unui echilibru între Occident şi Rusia. Opozanţii denunţă o propagandă prin care Vucici este prezentat ca o victimă, cu scopul de a deturna atenţia de la gravele probleme economice şi sociale cu care se confruntă ţara.

Vucici, un fost ultranaţionalist,  se prezintă drept un proeuropean şi un reformator.

Sursa: News.ro

Citiți și: 

Premierul sârb, dus într-un loc sigur. Posibilă tentativă de asasinat

The Guardian: Posibilă implicare a Rusiei în comploturile din Serbia și Muntenegru