Spion concediat și fără privilegii pentru că s-a îndrăgostit

Data publicării:
spion 2

Un spion german care a încălcat regulile breselei şi s-a îndrăgostit în timp ce se afla în misiune a pierdut bătălia legală prin care solicita compensaţii de la Bundesnachrichtendienst (BND), serviciul federal de informaţii, relatează The Associated Press, citată de News.ro.

spion 2

Spionul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, era şeful staţiei BND din capitala letonă Riga şi s-a implicat într-o relaţie romantică cu o letonă, în pofida avertismentelor de a nu „fraterniza” cu localnicii.

În loc să-şi informeze superiorii, el a cerut unei agenţii letone de informaţii să-i verifice prietena.

El a informat BND numai după ce ea s-a mutat cu el, ceea ce a determinat agenţia să-l recheme.

Potrivit DPA, germanul şi-a luat concediu medical şi şi-a pierdut serviciul, Ulterior el a cerut să i se acorde venituri pierdute în valoare de 400.000 de euro.

Un tribunal regional de la Munchen i-a respins cererea joi şi l-a obligat să suporte cheltuielile de judecată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri