Sari la conținut

Stânga italiană sare în apărarea refugiaților

Evacuarea violentă a unor refugiați care ocupau ilegal o clădire din Roma a scos, ieri, în stradă câteva mii de oameni. Aceştia au cerut locuințe pentru toată lumea. La protest au participat, în special, activişti de stânga și refugiați.

Manifestanții s-au adunat în centrul Romei și au mărșăluit prin oraș. Mulți aveau pancarte cu mesaje prin care cereau autorităților să nu-i mai evacueze pe imigranţi.

Mihret, migrantă din Eritreea, de 13 ani la Roma: Nu avem unde să dormim. Nu avem curent, nu avem case, stăm pe străzi pe lângă stația Tirbutina.

Solomon Casadion, activist: Mulți dintre ei nu sunt doar solicitanți de azil, ci sunt refugiați. Ar trebui integrați în viața socială în toate modurile posibile. Dar, după cum știm cu toții, fără o locuință e aproape imposibil să faci orice.

Sandro Frassarito, protestatar: Sunt infirmier și am venit aici de la muncă alături de colegi pentru că suntem șocați de ce s-a întâmplat la Roma. Cred că această problemă a locuințelor ar putea fi ușor rezolvată. Roma și Italia sunt pline de clădiri goale, abandonate.

Protestul are loc la două zile după ce poliția a evacuat cu forța câteva zeci de refugiați care ocupaseră ilegal o clădire părăsită. Scenele violente i-au impresionat pe mulți italieni.