STUDIU. Europenii petrec aproape 10 ore pe săptămână în mijloacele de transport

Data publicării:
sir masini aglomeratie

Europenii petrec, în medie, 9 ore și 35 de minute pe săptămână în mijloacele de transport, mașina fiind modalitatea de deplasare preferată chiar dacă cei care o folosesc se declară susținători ai metodelor de deplasare în comun, potrivit unui studiu publicat miercuri de Boston Consulting Group (BCG) și Institutul Ipsos, citat de Agerpres.

sir masini aglomeratie

Europenii petrec, în medie, 3 ore și 42 de minute pe zi în mijloacele de transport (inclusiv folosind sistemele carpooling și car sharing). În timpul week-endurilor, ei călătoresc, în medie, 3 ore și 58 de minute cu autovehiculele (mașini și motociclete).

Studiul a luat în calcul deplasările la locul de muncă și cele pentru transportul copiilor la activitățile de zi cu zi, cumpărături și îndeplinirea unor sarcini administrative.

Mașina rămâne cea mai importantă pentru persoanele din zonele rurale și de la periferia orașelor”, se arată în concluziile studiului potrivit căruia 70% dintre europeni folosesc acest mijloc de deplasare în zonele rurale și 67% la periferia orașelor, în comparație cu 54% care se deplasează astfel în localități.

Mijloacele de transport "ușoare" nu sunt nici ele mai prejos — europenii petrec, în medie, 3 ore și 57 de minute deplasându-se pe jos sau cu bicicleta, în timp ce transportul în comun este cel mai puțin popular (1 oră și 40 de minute).

Cu o medie de 13:02 ore, grecii sunt cei care își petrec cel mai mult timp în mijloacele de transport, în timp ce francezii încheie clasamentul, cu 7:12 ore.

Perioada petrecută în mijloacele de transport ocupă o parte foarte importantă din timpul europenilor”, a comentat pentru sursa citată Sylvain Duranton, director asociat la BCG la Paris, expert în mobilitate și autor al raportului. „Acesta ne demonstrează ce impact enorm îl are transportul asupra vieții de zi cu zi a oamenilor”, a adăugat acesta.

Potrivit studiului, o mare parte a europenilor declară că sunt pregătiți să evolueze în cazul în care sunt realizate investițiile necesare. Astfel, 72% se arată disponibili să utilizeze transportul public în comun, 66% susținând că ar utiliza mai rar mașina, iar 44% că ar practica mai des sistemele carpooling și car sharing.

Studiul a fost realizat în perioada 23 februarie — 28 martie pe un eșantion de 10.018 persoane cu vârsta de minimum 15 de ani, în 10 țări europene (Germania, Belgia, Spania, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri