Sari la conținut
News Alert

Ţară bogată, copii săraci. UNICEF: Unul din cinci copii din Franța trăieşte la limita sărăciei

Raportul întocmit de UNICEF Franţa nu lasă loc de îndoială: criza financiară şi stagnarea economică din Hexagon se reflectă în viaţa şi viitorul copiilor.

Potrivit documentului, 30.000 de minori nu au domiciliu fix, 9.000 trăiesc în tabere ilegale, iar 140.000 abandonează şcoala în fiecare an.

În total, peste trei milioane de minori cresc în condiţii precare în Uniunea Europeană. Expuşi sărăciei sunt în special copiii imigranţilor care locuiesc în adăposturi improvizate la marginea marilor oraşe. Minorii sunt frecvent privaţi de drepturi fundamentale, sunt marginalizaţi, iar rata de şcolarizare este minimă.

O familie de romi originari din România trăieşte într-o tabără ilegală de lângă Grenoble, pe care guvernul vrea să o desfiinteze. O situaţie reflectată şi de raportul UNICEF. Potrivit organizaţiei internaţionale, evacuarea forţată a familiilor din taberele ilegale poate duce la traume psihologice irecuperabile pentru copii. Pe de altă parte, chiar şi atunci când obţin o slujbă stabilă, pentru mulţi romi este foarte dificil să obţină o locuinţă socială sau să-şi plătească singuri chiria. Asta, deşi un venit stabil şi un acoperiş deasupra capului ar oferi minorilor un cadru propice pentru integrarea în societate.

Din datele UNICEF, în Franţa există aproximativ 400 de tabere ilegale, iar cele 17.000 de persoane care trăiesc în astfel de condiţii sunt, în general, asociate etniei rome.