Sari la conținut

The Washington Post: Presupusul organizator al atentatelor de la Paris a fost ucis

În operaţiunea de la Saint-Denis au fost mobilizaţi 380 de poliţişti, membri ai trupelor speciale şi militari francezi. S-au tras cinci mii de cartuşe. S-au folosit arme de asalt, explozibili, lunetiști. Iată câteva imagini dramatice din timpul operațiunii:

ACTUALIZARE 24.00 Potrivit The Washington Post, presupusul „creier” din spatele atentatelor de la Paris, Abdelhamid Abaaoud, ar fi fost ucis în asaltul de miercuri dimineață de la Saint-Denis. Cotidianul citează sub acoperirea anonimatului două surse din cadrul serviciilor de informații europene. Informația nu a fost confirmată, însă, oficial de autoritățile franceze, care, pe de altă parte, nici nu au infirmat-o. Procurorul general s-a limitat să spună că Abdelhamid Abaaoud nu figurează printre persoanele reținute. Identitatea celei de-a doua persoane care a murit în apartamentul din Saint-Denis în momentul asaltului nu a fost comunicată încă. Potrivit unor surse, este greu de stabilit și se vor face teste ADN.

ACTUALIZARE 20.30. Procurorul general al Parisului a prezentat detalile operaţiunii care a durat şapte ore şi a vizat un apartament aflat la etajul al treilea al unui imobil din Saint Denis şi alte două locuinţe vecine. Acolo se ascundeau persoane care aveau legătură cu atentatele de pe 13 noiembrie, în urma cărora 130 de oameni au murit. Intervenţia a fost complicată de uşa blindată a unuia dintre apartamente, care a rezistat explozibilului folosit de forţele de ordine şi le-a permis suspecţilor să-şi pregătească riposta.

În momentul în care trupele au pătruns în apartament, o femeie a detonat centura de explozibili pe care o purta asupra sa. Victimă i-a căzut Diesel, un câine de asalt al forţelor speciale franceze. Avea şapte ani, făcea parte din diviza canină de elită a RAID şi participase la zeci de misiuni. Explozia a provocat şi prăbuşirea parţială a imobilului.

Procurorul general din Paris, Francois Molins: „Nu sunt în măsură să vă ofer un bilanţ exact al numărului definitiv şi identitatea celor decedaţi. Sunt cel puţin doi morţi”.

Cinci luptători au trupelor speciale au fost răniţi în timpul asaltului. Au fost arestate opt persoane, însă printe acestea nu se află şi Abdelhamid Abaaoud, cel considerat creierul comandoului care a organizat loviturile de vinerea trecută, şi nici Salah Abdeslam, complice al acestuia.

Procurorul general din Paris, Francois Molins:În total s-au făcut opt arestări, este vorba despre şapte bărbaţi şi o femeie. Identitatea persoanelor arestate în imobil nu au fost stabilite oficial. Vă precizez că Abaaoud şi Salah Abdeslam nu fac parte dintre cei arestaţi”.

În acelaşi timp, procurorul general al Parisului a precizat că, în ancheta privind atentatele de vinerea trecută, au fost recuperate date dintr-un telefon mobil aruncat într-o pubelă în faţa sălii de teatru Bataclan. Tot în dispozitivul mobil a fost găsit un sms în care scria: "Am plecat, începem".



Ora 4:30 dimineaţa. În cartierul Saint Denis se aud focuri de armă şi rafale de mitralieră. Speriaţi, locatarii ies la geamuri să vadă ce se întâmplă. Pe străzi avea loc o uriaşă desfăşurare a forţelor de ordine. Acţiunea antitero a implicat peste 100 de poliţişti.

Ora 05:49. Zona este securizată, iar transportul public este restricţionat. Nu trece mult timp şi în cartier se aud alte focuri de armă. Trei poliţişti sunt răniţi în confruntări.

Ora 06:21. În urma intervenţiei forţelor speciale, un suspect se aruncă în aer. Mai târziu se va dezvălui că era o femeie-kamikaze. Este momentul în care poliţia începe evacuarea locatarilor din imobilul unde se desfăşoară acţiunea.

„S-a întâmplat chiar deasupra noastră. Tavanul părea că se topeşte, iar în jurul nostru şuierau gloanţele peste tot. Spre ora 05:00 - 05:30 dimineaţa, ne-au spus că este poliţia, iar eu m-am panicat. I-am întrebat dacă sunt siguri că sunt de la poliţie. Mi-au spus să nu mă neliniştesc, pentru că sunt de la poliţie, după care ne-au scos imediat din apartament”, povestește un locatar.

Ora 07:43. Se aud alte 5-6 explozii. Armata este mobilizată la faţa locului, iar forţele speciale primesc întăriri. Autorităţile cer locuitorilor din zona afectată să nu-şi părăsească locuinţele.

„În jur de ora 05:30, am auzit focuri de armă, rafale de mitralieră. La început am crezut că este vorba de o reglare de conturi între bande de tineri, nu ştiam despre ce este vorba, iar când am ieşit din bloc i-am văzut pe poliţiştii cu cască şi echipament negru. Când i-am întrebat ce se întâmplă, mi-au spus să intru în casă”, spune Celia, martor din Saint Denis.

Printre cei afectaţi sunt şi români.

Am fost trezit pe la ora 5 de colegi şi responsabili direcţi şi mi-au spus că astăzi nu pot să mă duc la muncă, deoarece există o operaţiune RAID antitero în zonă. Este o stare de frica. Am avut chiar o experienţă foarte ciudată într-un restaurant duminică. La un moment dat, s-a auzit o pocnitură şi lumea a început să panicheze, să se ascundă, să se arunce sub mese, lucruri care nu erau normale acum o săptămână. Există o stare de panică. Observ şi în metrou că oamenii se uită unii la alţii”, a povestit George Ştefan Ciobotaru, român stabilit în Paris.

Între timp, în zonă îşi fac apariţia zeci de maşini de poliţie, camioane şi ambulanţe. Autorităţile franceze vorbesc de trei suspecţi reţinuţi chiar în apartamentul în care se aflau teroriştii, dar şi de alţi patru, între care proprietarul apartamentului folosit de terorişti. Acesta a negat orice implicare.

Am aflat că este vorba de casa mea şi că sunt persoane reţinute acolo. Nu ştim că sunt terorişti. Cineva mi-a cerut o favoare şi am dat curs acestei rugăminţi. Mi-a cerut ca pentru trei zile să las două persoane să stea în apartamentul meu şi i-am făcut această favoare, este normal. Nu ştiu de unde au venit, nu ştiu nimic. Dacă ştiam, crezi că aş mai fi făcut asta?”, spune el.

Ora 08:34. La palatul Elysee are loc o reuniune de urgenţă. În mai puţin de o oră, poliţia porneşte din nou atacul asupra apartamentului în care se ascundeau teroriştii. Sfârşitul operaţiunii antiteroriste este anunţat la ora 12.30. Între timp, însă, apare zvonul că alţi suspecţi s-ar ascunde într-o biserică din apropiere. La faţa locului apar imediat forţe de ordine, care sparg una dintre uşile de acces. Investigatorii nu au dat amănunte despre motivul descinderii. 


ACTUALIZARE 14:09 Ancheta asupra atentatelor de vinerea trecută i-a condus pe polițiști către un apartament din Saint-Denis, pe baza unor informații culese din mediul comunicațiilor telefonice și din monitorizare, care indicau posibilitatea ca cel mai căutat om al momentului, presupusul creier al atacurilor, Abdelhamid Abbaoud, să se afle acolo. Anunțul a fost făcut  de procurorul Republicii.

Potrivit Le Monde, anchetatorii au găsit în apropiere de Bataclan un telefon care conținea informații utile.

Trei persoane care se aflau în apartament au fost reținute, apoi o tânără, a cărei identitate încă nu este cunoscută, s-a aruncat în aer. Un alt suspect a murit, ucis de „proiectile și grenade”. 

Doi suspecți care se ascundeau au fost reținuți ulterior. 

Alte două persoane, un bărbat care le-a pus la dispoziție apartamentul și o cunoștință de-ale sale, au fost și ei reținuți. 

Nu a fost comunicat deocamdată niciun nume, nici al celor care au murit, nici al suspecților reținuți.

ACTUALIZARE 12:32 Operațiunea de asalt de la Saint-Denis s-a încheiat, potrivit unei surse din cadrul poliției, citate de AFP. Sunt însă în curs de desfășurare operațiuni de securizare a zonei.

Potrivit imaginilor difuzate de CNN, mai mulți polițiști antitero s-au adunat în fața unei biserici și încearcă să spargă o ușă metalică.

ACTUALIZARE 12:30 Șapte persoane au fost reținute până acum în urma operațiunii de la Saint-Denis. Trei dintre acestea au fost reținute în apartamentul vizat de asalt, acolo unde s-a aruncat în aer și femeia-kamikaze - o premieră în Franța -, iar un alt suspect a fost ucis. Alte două persoane au fost reținute în apartamente vecine și două în apropiere.

ACTUALIZARE 12:25. Un câine polițist a fost ucis în raidurile de astăzi din Saint Denis. Se numea Diesel și avea șapte ani.

ACTUALIZARE 10:20 A fost reținut un bărbat care spune că a găzduit - în apartamentul din Saint-Denis vizat de raidul antiterorist de miercuri dimineața - două persoane care veneau din Belgia. „Un prieten mi-a cerut să-i găzduiesc două cunoștințe pentru câteva zile ”, a declarat bărbatul pentru AFP. „Le-am spus că nu sunt saltele, mi-au spus că nu e grav, voiau doar să aibă apă și un loc pentru a se ruga. Veneau din Belgia. Nu știam că sunt teroriști”, a mai spus bărbatul înainte de a fi încătușat de polițiști. 

În total, poliția a arestat cinci persoane. Trei dintre ele erau baricadate în acest apartament, iar două se aflau în imediata apropiere. 

ACTUALIZARE 10.05 Au loc percheziții în departamentul Ariege, din sudul Franței, și la Toulouse. La Ariege s-ar fi structurat o filieră, numită Artigat, în jurul unui guru cunoscut sub numele de „emirul alb”, Olivier Corel. Forțele de ordine caută cu precădere calculatoare și telefoane mobile.

Marți, autoritățile au identificat vocea unui rezident din Toulouse, Fabien Clain, care a revendicat în numele Statului Islamic, într-o înregistrare audio, atacurile de la Paris. Clain a locuit într-un cartier din Toulouse și frecventa, ca și alți presupuși teroriști, satul Artigat. 

ACTUALIZARE 09.30 Trei bărbați au fost arestați în cursul asaltului antiterorist asupra unui apartament din Saint-Denis. Operațiunea încă era în desfășurare miercuri, la ora 9.30.

De asemenea, presa vorbește despre doi sau trei teroriști morți în urma operațiunii și doi răniți în rândul forțelor de ordine. Poliția a confirmat moartea unei femei kamikaze.

ACTUALIZARE 09.15 Autorităţile au cerut persoanelor care lucrează în centrul suburbiei Seine-Saint-Denis, din nordul Parisului, să nu vină în această zonă și să nu iasă din case. Printre ei se numără și un român, George Ștefan Ciobotaru, care a relatat în direct la Digi24 care este atmosfera în Franța:

„Eu lucrez la Universitate la Saint-Denis și am avut o dimineață foarte ciudată, adică am fost trezit pe la ora 5:00 de colegi și responsabili direcți, care mi-au spus ca astăzi să nu mă duc la muncă, deoarece este o operațiune Raid, antitero, în zonă și totul este blocat. Stau în Paris, mă uit pe geam și văd că lumea este liniștită, lumea merge pe stradă, nu au nicio problemă, însă în Saint-Denis este decretată stare de urgență și nu putem intra”, a precizat George Ciobotaru.

După atentatele de vineri, „este o stare de frică, am avut chiar o experiență ciudată într-un restaurant duminică, eram cu o persoană, la un moment dat s-a auzit un poc și lumea a intrat în panică, a început să se ascundă, să se arunce sub mese, chestii care nu erau normale acum o săptămână”, a povestit George Ciobotaru. 

Școlile și universitățile din zona vizată de raidul poliției rămân închise miercuri. În zonă au fost trimise întăriri din partea armatei.

ACTUALIZARE 08.50. Printre cele două persoane ucise s-ar afla o femeie care s-a aruncat în aer folosind o centură cu explozibil.

ACTUALIZARE 08.25. Operațiunea antiteroristă de la Saint Denis este încă în desfășurare.

Potrivit presei franceze, doi teroriști ar fi fost uciși în urma confruntărilor cu poliția, trei suspecți au fost arestați în timp ce un al treilea s-ar afla în continuare baricadat într-un apartament, încercuit de polițiști. De asemenea, cel puțin doi polițiști ar fi fost răniți în timpul schimburilor de focuri.


ACTUALIZARE 08.00.Creierul” atacurilor de vineri de la Paris, ținta operațiunii antiteroriste din această dimineață, anunță BFMTV, care citează surse din poliție.

Potrivit sursei citate mai multe persoane, printre care și Abdelhamid Abaaoud, sunt închise într-un apartament din Saint Denis.

ACTUALIZARE 7:30 Cel puțin două dintre persoanele vizate de operațiunea poliției au murit. Un al treilea deces este în curs de confirmare, a declarat o sursă din poliție, citată de cotidianul Le Monde. Operațiunea continuă, un bilanț definitiv este imposibil de stabilit deocamdată, a declarat sursa citată de publicația franceză.


Stade de France este unul dintre locurile vizate de atacurile teroriștilor din 13 noiembrie. 

Potrivit unor surse, este în curs de desfășurare o operațiune antiteroristă la care ia parte și unitatea de elită a poliției franceze (Raid). Mai mulți suspecți s-ar fi ascuns într-un apartament. Timp de o oră, locuitorii cartierului au auzit numeroase detonări.

Evenimentele s-au produs în jurul orei locale 4:30 (5:30, ora României). Potrivit BFM TV, operațiunea vizează prinderea unui al nouălea suspect al atentatelor din 13 noiembrie.

Mai mulți polițiști ar fi fost răniți.

Locuitorii cartierului au fost sfătuiți să stea în case.

Salah Abdeslam, 26 de ani, suspectat că a fost unul dintre teroriștii care au tras cu mitraliera, vineri seara, asupra teraselor pariziene, împreună cu fratele său, Brahim Abdeslam, care s-a aruncat în cele din urmă în aer, este în continuare căutat, inclusiv în Belgia, locul de unde ar fi fost puse la cale atentatele. Autoritățile dispun de o înregistrare video care ar dovedi că mai există un al nouălea membru al comandoului lor, care circula la bordul unui Seat de culoare neagră, iar acesta s-ar putea să fi reușit să fugă.

Alerte cu bombă peste Ocean vizând avioane Air France

Pe de altă parte, două aeronave Air France care aveau ca destinație aeroportul din Paris au fost vizate, miercuri dimineață, de alerte cu bombă. Aeronavele au aterizat în siguranță în SUA și Canada.

Este vorba de zborul 65 cu plecare de la Los Angeles și destinația Paris și de cursa cu numărul 55 cu plecare de pe aeroportul Washington-Dulles, ce urma să ajungă tot la Paris. Cele două zboruri au fost deviate, marți seara (ora locală), după ce s-au primit amenințări telefonice anonime ce menționau prezența unei bombe la bord, a anunțat Air France. Cele două avioane au aterizat fără probleme la Hallifax, în Canada, și la Salt Lake City. 

Autoritățile au urmat procedurile, au inspectat aparatele, au percheziționat pasagerii și bagajele. În prezent, este în curs o anchetă ce vizează identificarea sursei apelului telefonic.

În cele din urmă, perchezițiile de la bordul avioanelor nu au depistat nimic suspect.