Sari la conținut

Trei zile de doliu național în Spania

Premierul spaniol Mariano Rajoy a anunțat vineri trei zile de doliu național, după atentatul de la Barcelona, în urma căruia și-au pierdut viața 13 oameni, iar alte câteva zeci au fost răniți, informează Agerpres.

<> on September 28, 2015 in Madrid, Spain.

Foto: Guliver/GettyImages

Drapelele naționale vor fi coborâte în bernă până duminică la miezul nopții.

Premierul Rajoy și-a întrerupt concediul după atentatul de la Barcelona și a ajuns joi seara în metropola catalană, pentru a coordona reacția autorităților.

El a declarat, puțin după miezul nopții de joi, că Spania este din păcate obișnuită cu "durerea absurdă și irațională provocată de terorism", referindu-se la deceniile de atentate ale grupării separatiste basce ETA, soldate cu aproape 800 de morți, până în 2011, dar și la atentatele din gara Atocha din Madrid, din 2004, soldate cu 192 de morți și aproape 2000 de răniți, cele mai grave din istoria Spaniei.

"Nu suntem uniți doar în doliu. Suntem mai presus de orice uniți în voința de a-i învinge pe cei care doresc să ne ia valorile și modul de viață", a mai spus premierul. "Știm și că teroriștii pot fi învinși, cu unitate instituțională, cu colaborarea poliției, cu măsuri de prevenire, cu sprijin internațional și cu hotărârea nestrămutată de a apăra valorile civilizației noastre", a arătat el.

Rajoy a menționat atacurile din ultimele luni de la Berlin, Manchester, Londra, Nisa, Paris și Stockholm și a insistat asupra necesității cooperării internaționale, deoarece terorismul "este o amenințare globală" la care reacția trebuie să fie de asemenea globală.

Citiți și:

Ce se știe până acum despre atacurile din Spania

Autorul atacului din Barcelona este încă în libertate

Un al doilea atac în Spania. Poliția a ucis cinci presupuși teroriști

Teroare la Barcelona: 13 morți. 100 de răniți, printre care un român

O româncă a scăpat „ca prin urechile acului” din două atentate

ATENTAT Barcelona. C.T. Popescu: „În Europa nu mai există niciun colțișor sigur”