Sari la conținut

Turcia | Erdogan le cere oamenilor să rămână în stradă

 

 Foto: Gulliver/GettyImages

Vom continua să eliminăm acest virus din toate instituțiile Statului (...) Din păcate, acest virus, precum un cancer, s-a răspândit în întregul Stat”, a spus Erdogan în fața mulțimii la o ceremonie funerară în memoria victimelor puciului, desfășurată la moscheea Fatih din Istanbul.

El a subliniat în discursul său că lovitura de stat a fost zădărnicită de voința populației, care a ieșit pe străzi pentru a se opune acestei încercări a unei facțiuni din armată de a prelua puterea, și le-a cerut susținătorilor săi să rămână în continuare în piețe.

„Aceasta nu este o operațiune de 12 ore. Săptămâna care vine este foarte importantă. Nu abandonați piețele, nu vă relaxați”, a insistat Erdogan în fața susținătorilor săi.

Pe de altă parte, șeful statului turc l-a acuzat din nou pe clericul musulman Fethullah Gulen că s-ar afla în spatele tentativei de lovitură de stat și a susținut că numeroși membri ai grupării Gulen s-au infiltrat în forțele armate.

Erdogan a anunțat la această ceremonie funerară că guvernul turc va solicita oficial Statelor Unite și unor țări vest-europene extrădarea susținătorilor mișcării conduse de Fethullah Gulen, acesta din urmă trăind autoexilat în SUA.

La rândul său, premierul Binali Yildirim a declarat că, deși autoritățile dețin acum controlul deplin, acțiunile împotriva puciștilor nu s-au încheiat și a anunțat că se va desfășura rapid o „operațiune de curățare”. Anterior, ministrul turc al justiției, Bekir Bozdag, a declarat că au fost arestate circa 6.000 de persoane, cu precizarea că numărul va crește.

O facțiune din armata turcă a încercat să preia puterea prin forță în noaptea de vineri spre sâmbătă. Unități din cadrul acestei facțiuni au blocat cu tancurile la Istanbul podurile peste Bosfor și aeroportul Ataturk. Apoi au fost bombardate - inclusiv cu aviația - clădiri oficiale, printre care și sediul parlamentului, președintele Erdogan afirmând că și reședința din vestul țării unde se afla în vacanță în acel moment a fost bombardată.

După ce cu ajutorul unei aplicații de mobil a lansat prin intermediul televiziunilor care încă nu fuseseră ocupate de puciști un apel către populație să iasă în stradă, Erdogan a revenit la Istanbul, unde a fost întâmpinat de susținătorii săi pe aeroportul Ataturk, vehiculele militare aduse acolo de puciști retrăgându-se odată ce au apărut manifestanții pro-Erdogan.

Cu sprijinul populației care i-a ascultat îndemnul și a ocupat piețele, Erdogan a preluat treptat controlul, dar confruntările ce au durat toată noaptea la Ankara și Istanbul între trupele fidele guvernului și puciști s-au soldat cu 265 de morți, inclusiv numeroși civili.