Sari la conținut

Ucraina avertizează UE: un „conflict îngheţat” în estul ţării ar putea destabiliza Europa

Ministrul ucrainean de Externe Pavlo Klimkin a îndemnat Moscova să-i descurajeze pe separaişti să organizeze alegeri separate în regiunile Doneţk şi Lugansk, în est, luna viitoare, potrivit Mediafax.

Klimkin a declarat miercuri pentru Reuters că locuitorii din regiunea Donbas ar face mai bine să voteze în alegerile organizate de către Kiev în decembrie. El a subliniat că "alegerile false" organizate de către rebeli la Doneţk şi Lugansk vor consolida impresia că estul Ucrainei devine un "conflict îngheţat" pe termen lung, ca cel din regiunea Transnistria din Republica Moldova ori Abhazia din Georgia, regiuni separatiste susţinute de către Moscova.

El a adăugat că nu încearcă să "şantajeze" statele vest-europene să-şi intensifice acţiunile, ca de exemplu prin impunerea unor sancţiuni Rusiei sau să convingă NATO să-şi consolideze asistenţa non-militară faţă de Kiev.

Şeful diplomaţiei ucrainene a făcut aceste declaraţii la Bruxelles, unde s-a întâlnit, împreună cu alţi oficiali ucraineni de rang înalt, cu omologi din UE şi NATO.

Între cei cu care s-a întâlnit Klimkin s-a aflat şi noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg. "Secretarul general al NATO s-a schimbat, dar importanţa priorităţii Ucrainei rămâne aceeaşi", a scris el, într-un mesaj postat pe Twitter după această întâlnire.