Sari la conținut

Ucraina | Legea Educației, promulgată de președintele Poroșenko

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat controversata Lege a Educației, care restricţionează predarea în limba minorităţilor naţionale, notează presa de la Cernăuți.

Potrivit serviciului de presă al șefului statului ucrainean, Petro Poroșenko a comunicat că reforma învățământului „este una dintre cele mai importante reforme, care va îmbunătăți calitatea educației”, asigurând pașii necesari pentru includerea Ucrainei în spațiul educațional european.

Președintele ucrainean a menționat că noua lege sporește rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învățământ. În același timp, Președintele Ucrainei a subliniat importanța respectării în timpul procesului de învățământ a drepturilor minorităților naționale din țară.

„Ucraina a demonstrat și va demonstra în continuare o atitudine față de minoritățile naționale care corespunde cu obligațiile noastre internaționale, care este în concordanță cu standardele europene, fiind un model pentru țările vecine”, a subliniat Petro Poroșenko.

Noua lege a educaţiei din Ucraina prevede introducerea treptată a noului sistem şi, prin aceasta, înlocuirea materiilor care se predau în limbă română cu discipline care vor fi predate în limbă ucraineană. Prima fază a reformei va avea loc începând cu 1 septembrie 2018 (reforma claselor primare şi a grădiniţelor). Predarea materiilor în limbă română se va păstra doar în clasele primare (1-4). De la 1 septembrie 2022, reforma va fi implementată în cazul claselor medii, iar din 2027-în clasele superioare (9-12).

Reforma sistemului de învăţământ din Ucraina a stârnit un val de critici, comunitatea de români din Ucraina vorbind despre un proces de lichidare a şcolilor româneşti şi de ucrainizare a minorităţilor etnice. În acest sens, a fost semnat un apel către preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, prin care se solicită respingerea prin veto a acestei legi, considerată a fi una care ar putea genera noi conflicte şi instabilitate în ţară.

Datele Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina arată că, în prezent, în această ţară locuiesc peste 400.000 de etnici români.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, recent, că şi-a anulat vizita programată pentru luna octombrie în Ucraina.