Un clan de romi din România a „ușurat” turiștii de la Disneyland Paris de circa un milion de euro

Data publicării:
Disneyland Paris Launches "New Generation Year" Attractions
Foto: Guliver/GettyImages

Şapte femei şi cinci bărbaţi, majoritatea romi din România, care îşi trimiteau copiii să fure din buzunarele turiştilor în zona Disneyland Paris, sunt judecaţi în Franța pentru constituirea unei reţele infracţionale, relatează News.ro.

Disneyland Paris Launches "New Generation Year" Attractions
Foto: Guliver/GettyImages

Mici hoți furau orice - bani, poșete de lux, telefoane, bijuterii. O mie de furturi au fost înregistrate în şase luni.

Prejudiciul este estimat la cel puţin la un milion de euro, în condițiile în care multe victime străine nici măcar nu au depus plângere.

Minorii acţionau în plină zi, în grupuri de trei sau patru: primul distrăgea atenţia, al doilea profita pentru a fura din buzunare, iar al treilea făcea să dispară banii furaţi.  Între ei se afla o fată - considerată extrem de abilă -  care aducea între 500 şi 800 de euro pe zi familiei sale! Ea a fost implicată în cel puțin 48 de furturi, au descoperit anchetatorii.

Ancheta a fost deschisă în 2015, când comisariatul de la Chessy, în Seine-et-Marne, a constatat o puternică creştere a furturilor şi jafurilor comise de tineri romi în apropiere de Disneyland Paris şi în Reţeaua Expres Regională (RER) de transport feroviar care deserveşte parcul de atracţie, precum şi în centrul comercial Val d'Europe, o zonă foarte frecventată de turişti.

Poliţia a procedat la reţineri, însă acestea au rămas fără efect, deoarece minorii îşi dădeau de fiecare dată o falsă identitate, refuzau să-şi denunţe părinţii, iar după ce au fost plasaţi în cămine au făcut toul pentru a fugi şi a reîncepe să fure.

Oficiul central pentru luptă împotriva delincvenţei itinerante (OCLDI), care a preluat ancheta cu concursul autorităţilor române, a reuşit să anihileze reţeaua în februarie 2016.

Acum, zece dintre inculpaţi, care fac parte din acelaşi clan, urmează să dea socoteală în fața unui tribunal corecţional din Meaux (Seine-et-Marne) pentru fapte de furt în grup organizat, tăinuire şi spălare de bani, pentru incitarea minorilor în vederea comiterii de infracţiuni, dar și pentru neglijarea unor minori cu vârsta sub 15 ani, fapte comise în perioada 2014-2016.

UN BULIBAŞĂ DE TEMUT

La conducerea clanului - originar din oraşul Craiova şi format din opt ramuri familiale - este Marian Tinca, un bulibaşă în vârstă de 57 de ani, şi fosta sa soţie, Maria Iamandita, în vârstă de 51 de ani, care compar în fața judecătorilor ca deţinuţi, alături de alţi membri ai clanului.

Potrivit unor interceptări telefonice, bulibaşa felicita sau cearta copiii din teren şi devenea chiar violent atunci când prada era prea mică. Partenera sa se ocupa de obicei de banii din clan, pe care îi trimitea prin mandate în România. Aici, banii sunt investiţi de diverşi membri în achiziţionarea unor apartamente, terenuri şi maşini.

Întregul clan era pus să contribuie cu ceva la afacere. Fraţii şi surorile mai mari ale micilor hoţi trebuiau să-i supravegheze, pentru a se asigura că aceştia se achită bine de misiuni şi predau banii furaţi.

Cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, minorii implicaţi, care operau de asemenea pe Grands Boulevards şi pe linia 9 a metroului parizian, au fost judecaţi deja de tribunalul pentru minori. 

În afară de cei zece membri ai clanului, au mai fost inclupați pentru spălare gestionarul unui hotel din Seine-Saint-Denis și un restaurator chinez din Pigalle, căruia copiii îi predau bani pentru a evita să fie prinşi cu ei asupra lor. Acesta din urmă este inculpat pentru tăinuire.

Sentințele justiției sunt aşteptate vinerea viitoare. Unii dintre inculpaţi riscă până la 30 de ani de închisoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri