Sari la conținut
News Alert

Un nou insecticid toxic descoperit în ouă

Scandalul ouălor contaminate revine în atenţie. Guvernul olandez a dezvăluit miercuri că un al doilea insecticid cu potențial toxic mortal a fost folosit de Chickfriend, compania incriminată în scandalul contaminării ouălor cu fipronil, iar Ministerul francez al Agriculturii a descoperit după două zile că această nouă substanţă incriminată a fost folosită în Franţa.

Organic Food Production Reaches Record Level

Foto: Guliver / GettyImages

Ministerul francez al Agriculturii a anunţat că a fost depistat un nou tip de insecticid, neautorizat, în probele prelevate din crescătoriile de păsări.

Substanţa se numeşte amitraz şi este considerată toxică. Cel puţin la fel ca fipronilul, insecticidul de la care a plecat scandalul contaminarii ouălor, care a afectat cel puţin 15 ţări europene. 

Amitrazul nu a fost folosit în mod direct asupra găinilor, ci ca dezinfectant „în perioada de curăţenie”, după plecarea păsărilor la finalul producţiei şi sosirea altora, a precizat Ministerul francez al Agriculturii. 

În prezent, agenţia franceză pentru securitate sanitară analizează ce riscuri pot prezenta reziduurile de amitraz pentru sănătatea consumatorilor.

 

Între timp, la Bruxelles, Comisia Europeană (CE) a convocat un comitet de experţi pe tema acestei crize a ouălor contaminate.

Spre deosebire de fipronil, a cărui utilizare este interzisă în producţiile animale, amitrazul este autorizat ca medicament veterinar în tratamentul antiparazitar al rumegătoarelor, porcilor şi albinelor. În schimb el nu are autorizare de punere pe piaţă în sectorul păsărilor, indiferent că este vorba despre tratamentul animalelor ori dezinfectarea imobilelor goale în care sunt crescute. Substanța este interzisă pentru că nu este autorizată, ea nu este interzisă pentru că este periculoasă, a subliniat ministrul francez al agriculturii.

ONG-ul Foodwatch a denunţat, într-un comunicat, „informaţii date cu pipeta”, afirmând că Belgia a alertat Franţa cu privire la cel de-al doilea produs toxic încă din iulie.

În ceea ce priveşte utilizarea frauduloasă a fipronilului, 32 de produse fac obiectul unor retrageri de pe piaţă din cauza unei concentraţii superioarei limitei autorizate.

(sursa: news.ro)