Unul dintre observatorii OSCE reținuți de separatiști la Slaviansk a fost eliberat

Data publicării:
veaceslav ponomariov separatisti ucraineni

În total 12 persoane, dintre care opt sunt străini şi patru ucraineni, sunt reţinute începând de vineri de către separatişti. Liderul separatiştilor proruşi a precizat că aceştia sunt bănuiţi de spionaj în favoarea Kievului.

Înţelegeţi că prizonierii au fost mereu monedă de schimb pe timp de război. Schimbul de prizonieri este o practică internaţională. Nu este nimic înfricoşător în acest lucru. Vreau să vă spun că sunt ţinuţi în condiţii bune. Nu se foloseşte forţa împotriva lor”, a declarat Veaceslav Ponomariov, liderul separatiștilor proruși din Slaviansk.

Observatorul eliberat – un suedez bolnav de diabet - a părăsit locul de detenție însoțit de doi negociatori OSCE. Negocierile continuau în vederea eliberării colegilor săi, a declarat o purtătoare de cuvânt a separatiştilor pentru AFP.

Berlinul a obţinut promisiunea Rusiei de a se implica în eforturile de eliberare a inspectorilor.

„Facem tot posibilul pentru eliberarea cât mai rapidă a oamenilor răpiţi şi reîntoarcerea lor la lucru, teferi şi nevătămaţi”, a declarat Frank-Walter Steinmeier, ministrul de Externe al Germaniei.

Noi sancțiuni

La Doneţk, manifestanţii pro-ruşi sprijiniţi de trupe paramilitare dotate cu arme de asalt au ocupat clădirea postului regional de televiziune şi au început să difuzeze doar canale ruseşti. Posturile de televiziune ucrainene au fost oprite de la transmisie.

Preşedintele american a anunţat că vor urma noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru a determina Moscova să pună capăt provocărilor în estul Ucrainei.

Atât timp cât Rusia va urma mai degrabă calea provocărilor decât să încerce să rezolve această problemă, prin mijloace pașnice și să favorizeze detensionarea situației, vor exista consecințe și aceste consecințe se vor agrava”, a spus Barack Obama.

Şi Uniunea Europeană se pregăteşte să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei. Acesta vor fi discutate luni la Bruxelles de ambasadorii statelor membre.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri