Vagoane de tren numai pentru femei, în urma valului de agresiuni sexuale comise de migranţi

Data publicării:
tren germaniaGettyImages-500581264 1

Foto: Gulliver / GettyImages

Vagoanele ar urma să se afle chiar lângă locomotivă şi lângă compartimentele pentru controlori.

Apropierea de reprezentanţii companiei a fost stabilită deliberat” pentru a face femeile să se simtă mai în siguranţă, a declarat un purtător de cuvânt al societăţii Regiobahn.

Un val de atacuri şi agresiuni sexuale care au vizat femei, comise de migranţi în noaptea de Anul Nou, la Koln, a îngrozit Germania. În total, peste 800 de plângeri au fost depuse la Poliţie, iar tot mai mulţi nemţi sunt nemulţumiţi deoarece cancelarul Angela Merkel a refuzat să limiteze numărul de refugiaţi primiţi în ţară.

Măsuri similare sunt în vigoare în prezent în Brazilia, Mexic şi Egipt, tot pentru a spori securitatea femeilor în mijloacele de transport în comun.

Anul trecut, şi liderul laburiştilor britanici, Jeremy Corbyn, a propus introducerea de vagoane de tren numai pentru femei.

Unele femei mi-au spus că soluţia la creşterea numărului de cazuri de asalt şi hărţuire în mijloacele de transport în comun ar putea fi introducerea de vagoane numai pentru femei”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri