Vehicule blindate ale Ucrainei au intrat în Rusia. Kremlin: Au fost interceptate de poliţia de frontieră

Data publicării:
tanc tanc

Schimburi intense de focuri au avut loc în oraşul Slaviansk între armata ucraineană şi separatişti proruşi. Soldaţii Kievului spun că în acest conflict au de-a face cu mercenari profesionşti, nu civili care au pus mâna pe arme pentru a dobândi independenţa regiunii unde trăiesc.

„Ca soldat, spun că nici măcar un cetăţean care a efectuat stagiul militar nu ştie cum să folosească armele grele moderne”, a spus un soldat ucrainean.

Lupte grele s-au dat şi la Mariupol, unde armata ucraineană a înconjurat oraşul şi a luat cu asalt punctele de control instalate de separatişti. După câteva ore de confruntări soldaţii au reuşit să avanseze spre centrul oraşului şi au preluat controlul asupra sediului consiliului local, ocupat de mai bine de trei luni de separatişti.

La Doneţk, mai multe explozii au avut loc în apropierea cartierului general al separatiştilor. Una dintre acestea a vizat maşina lui Denis Puşilin, preşedintele auto-intitulat al Consiliului Suprem al Republicii Populare Doneţk.

Violenţele din estul Ucrainei s-au intensificat după ce autorităţile de la Kiev au anunţat că trei tancuri ruseşti au intrat pe teritoriul ţării, printr-un punct de frontieră controlat de insurgenţii proruşi din Lugansk. În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că blindate ucrainene au traversat frontiera cu Rusia şi au fost interceptate de poliţia de frontieră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri